Muzeul de Istorie Roman găzduieşte azi, de la ora 14, un simpozion dedicat semnificaţiilor zilei de 9 Mai - cucerirea independenţei de stat a României, victoria împotriva fascismului şi Ziua Europei Unite.
La acţiunea care va avea loc în Sala Unirii, vor susţine comunicări: prof. Gheorghe A.M.Ciobanu (Şi când trompetele răsună, se-adună multe amintiri); muzeograf Iulia Butnariu (Aspecte ale vieţii medicale romaşcane în timpul celui de-al doilea război mondial); prof. Mariana Cristea (9 mai 1877- proclamarea independenţei de stat a României; prof. Carmen Diaconu (Diplomaţia europeană şi recunoaşterea independenţei României); prof. Monica Pescaru (Serviciul sanitar în timpul războiului de independenţă); pr. Protopop Florin Aurel Ţuscanu (Un eveniment deosebit din viaţa Romanului: sărbătorirea a 30 de ani de la încoronarea lui Carol I); maior Mircea Bostan (O Românie mai nouă).
"Ziua de 9 Mai are o triplă semnificaţie. 9 mai 1877 este ziua în care a avut loc proclamarea oficiala a independenţei depline a ţării. Parlamentul a fost întrunit în acest scop, în sesiune extraordinară, pentru a da curs aspiraţiilor întregului popor.
9 mai 1945 reprezintă o altă dată importantă din istoriografia mondială şi, bineînţeles, din istoria României, fiind sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale şi victoria împotriva fascismului. În această zi, regimul totalitar al lui Adolf Hitler îşi recunoştea înfrângerea în faţa puterilor antifasciste, aliate sub acelaşi stindard, cel al luptei pentru libertate şi democraşie. Data de 9 mai 1950 are o semnificaţie fundamentală pentru construcţia Europei moderne, pentru ceea ce reprezintă, astăzi, Uniunea Europeană. Marele vizionar al construcţiei europene unite, Robert Schuman, rostea atunci celebra Declaraţie pentru unirea ţărilor din Europa şi punea bazele unui edificiu politic menit să asigure pacea durabilă şi prosperitatea naţiunilor libere de pe continentul European", ne-a spus muzeograful Iulia Butnariu.
| < Anterior | Următor > |
|---|








