Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Unde-i soarele călduţ de primăvară? Unde-s fluturaşii? Unde-s hăinuţele subţiri, decoltate ori transparente? Pentru a mia oară vă spun: m-am săturat de încălzirea asta globală de care vorbeşte toată lumea şi care nu se lipeşte cu niciun chip de noi. Colac peste pupăză, stării mele zgribulite i-a pus capac scrisoarea primită de la Cătălin Lazăr. un cititor din Piatra-Neamţ şi el pornit împortiva primăverii.
"De vreo două mii de ani, poate şi mai bine, o conspiraţie de poeţi lirici vrea să ne convingă că primăvara ar fi, cumva, grandioasă. Ei susţin că în acest anotimp ar cânta sturzii, toţi mugurii ar îmboboci, aerul ar fi azuriu şi pătruns de miresme dulci, pline de promisiuni, spiritele vieţii s-ar trezi din nou, tri-li-li, tri-li-la. Probabil că toţi cei care scriau aşa au fost mituiţi de institutul de meteorologie.
De câteva zile stau şi mă întreb: chiar n-are niciun poet curajul să întoarcă hotărât spatele clişeelor tradiţionale şi să pună astfel capăt acestei ficţiuni?
Să nu credeţi că-s vreun singuratic căruia i se pare că, peste noapte, lumea se transformă într-un spectacol cosmic spre batjocorirea inimilor frânte. Pentru genul ăsta, e clar. Peste tot îi ies în cale numai perechi fericite, femei zâmbitoare şi bărbaţi radioşi, ca şi cum undeva ar exista o fabrică pictată în roz, care şi-a pus în minte să producă fericire. Şi, în fiecare an, exact odată cu venirea primăverii, îşi deschide porţile şi dă drumul la cete de extaziaţi pe tărâmul celor nefericiţi.
Dar chiar şi îndrăgostiţii sunt supuşi unor examene foarte severe. Ies în sfârşit sub cerul liber să se bucure de verdele naturii şi atunci descoperă că furnicile se caţără. Şi unele chiar muşcă. Până şi cărăbuşul care-şi alege cel mai nepotrivit moment să aterizeze pe vârful nasului, face parte dintre minunile naturii la care se poate uşor renunţa. Poate într-un târziu reuşim să uităm de toate potrivniciile şi să ne cufundăm în plăcerea clipei, dar exact atunci se lasă un frig arctic, urmat de-o ploaie torenţială, aşa că fuga înapoi la maşină, prin noroiul până la glezne."
Domnule Lazăr, să ştii că există regiuni pe această planetă care răzbesc de la un capăt la celălalt al anului fără să aibă o primăvară. În majoritatea cazurilor este o căldură de foc, tremuri doar câteva săptămâni, şi cu asta basta. Regiunile respective se disting printr-o etică a muncii relaxată, nivel ridicat de corupţie şi un procentaj de sinucideri frapant de scăzut. Şi totuşi niciun partid politic de pe la noi nu a cerut încă ştergerea primăverii din programul anotimpurilor.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|








