Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Cum mergeam eu mai demult, naca-naca, pânga-pânga, cu trenul spre o destinaţie oarecare mi-am dat deodată seama că suntem într-un mare pericol. Treaba stă cam aşa. În 1909, E.M.Forster scria o nuvelă - "Maşina se opreşte". Forster descria o lume a viitorului îndepărtat, unul într-atât de ciudat încât întreaga omenire depinde integral, până în cele mai mici amănunte, de funcţionarea unei Maşini Universale care execută toate dorinţele oamenilor.
Nimeni nu mai ştie cine şi cum a proiectat Maşina. Nimeni nu ştie cum s-o repare, pentru că a funcţionat atâta vreme, încât nimeni nu-şi închipuie că s-ar putea strica vreodată.
Dar Maşina începe să dea rateuri ciudate. Simfoniile nu mai sunt redate perfect. Mâncarea îşi schimbă gustul. Lumina nu mai este oferită la intensitatea cerută. Mici probleme care trec neobservate la început, apoi sunt ignorate sau scuzate până când, în sfârşit, amploarea lor atrage atenţia tuturor.
Când oamenii se neliniştesc cu adevărat, este prea târziu. Maşina se opreşte. Omenirea dispare, pentru că nu mai ştie cum să se adapteze.
Nu-i cazul să vă spuneţi că Dani a dat-o pe metafizică. E o simplă parabolă care mi s-a părut că se potriveşte interacţiunii mele cu sistemul.
Cel puţin trei lucruri ar trebui să ne intre în cap din povestea asta.
- Să nu depinzi integral, niciodată, de un sistem a cărui funcţionare nu o înţelegi.
- Să nu ignori, niciodată, "micile rateuri" pe care le dă acest sistem pe care-l utilizezi fără a-l înţelege. Ar putea fi doar începutul.
- Când rateurile sunt atât de importante încât atrag atenţia tuturor, s-ar putea să fie prea târziu.
V-am pus pe gânduri? Poate că ar trebui să mai şi gândim câte ceva. Uite, dacă ar fi să ne întoarcem în trecut, oricare dintre noi, am şti să inventăm ceva? Am şti să aducem electricitatea în casă, radio, tv, maşina de spălat...
OK, acum amintiţi-vă că azi e marţi şi-i musai să ne confruntăm cu ghinioane. Pe mine m-a adus cu picioarele pe pământ scrisoarea lui George Ciobanu, din Piatra-Neamţ, care ne-a povestit câteva din păţaniile lui dintr-o zi cu trei ceasuri rele:
"A fost o zi minunată, plină de ceasuri rele. Ei bine, în încheierea ei mi-am deschis uşa peste degetul mare de la picior. Degetul mare este elastic, aşa că uşa mi-a ricoşat în freză. Deşi n-ar fi trebuit, am scăpat paharul, ceea ce m-a făcut să presupun că a merge în picioarele goale, chiar şi prin casă, nu mai este o opţiune. Marile dureri sunt mute, dar marile înjurături nu. Scuze vecinilor şi trecătorilor.
Totuşi, am avut parte şi de o întâmplare pozitivă înainte de culcare, pentru că aşa e bine, să mai fie o speranţă: am găsit spaghetele quatro formaggi pe care le pierdusem acum o săptămână. Erau (în continuare) în cuptorul cu microunde, acum cu adevărat picante, după aparenţă.
Iată, deci, explicaţia pentru care mi-a fost atunci atât de foame. Se mai explică şi alte prezenţe impalpabile de prin bucătărie, dar pe astea nu vi le mai descriu, că poate aveţi ficatul sensibil.
O zi bună vă doresc!"
Mulţumim, asemenea.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
