Două femei au cerut ajutorul medicilor după ce au fost lovite cu pumnii şi picioarele de soţii lor, la sfârşit de săptămână. Ambele victime au suferit leziuni grave, iar rudele acestora au solicitat ambulanţe pentru a fi transportate la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean.
Cele două femei, în vârstă de 39 ani, respectiv 47 de ani, au luat bătaie după ce au băut alături de partenerii de viaţă. Pe fondul consumului exagerat de alcool, în cele două cupluri au apărut discuţii contradictorii şi până la bătaie a fost doar un pas.
Femeia 39 de ani, din comuna Zăneşti, a fost diagnosticată cu "traumatism braţ şi coapsă" şi "conjuctivită chimică" (după ce agresorul i-a pulverizat spray în ochi). După acordarea asistenţei medicale şi efectuarea investigaţiilor de specialitate, B.C. a rămas sub supravegherea cadrelor medicale 24 de ore.
În urma loviturilor primite din partea soţului, cealaltă femeie, din localitatea Agârcia, s-a ales cu "traumatism cranio-cerebral cu plagă frontală". S.A. a rămas în Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) pentru investigaţii. În cursul săptămânii trecute şase femei au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost bătute de soţi.
| < Anterior | Următor > |
|---|








