Pe plan extern, prin pacea de la Saint-Germaine en Laye, Austria se transformă într-un foarte mic stătuleţ (84.000 km2), recunoscând vecinilor săi independenţa şi teritoriile care li se cuveneau. Iată derularea evenimentelor, în ordine cronologică.
Problema Bucovinei a fost prezentată în Conferinţa de pace prin audierea lui I.I.C. Brătianu, la 1 februarie 1919, acesta referindu-se la revendicările României asupra acestei provincii.
La 8 februarie 1919, Comisia americană - prin Charles Seymour - a susţinut părerile delegaţiei franceze şi a celei britanice că viaţa economică a Bucovinei, şi cu precădere a Cernăuţiului, a fost îndreptată spre România, că ar dori să se păstreze hotarele istorice, dar nu pot fi dezavantajaţi nici cei 100.000 sau 150.000 de ucraineni.
Raportul din 6 aprilie 1919 al Comisiei asupra frontierelor României a fost aprobat în unanimitate. S-a ţinut cont că România se găsea în tabăra învingătoare a Antantei şi era un factor stabilizator, faţă de Rusia, Ucraina şi Ungaria, contaminate de comunism şi anarhie. Bucovina desemnată României avea: 272.952 români, 218.918 ruteni, 153.280 germani şi 44.757 alte naţionalităţi.
Totuşi, discuţiile se reiau în iulie-august 1919, italienii susţinând că întreaga Bucovină trebuie dată României, pe temeiul că îi fusese promisă prin tratatul din 1916, când intrase în război. Alţi delegaţi susţineau că unele părţi trebuie date Ucrainei, că sunt locuite de ruteni; alţii - Poloniei, pentru a stabiliza situaţia.
Hotarul a fost stabilit la 10 august 1920, delimitându-se între România, Polonia şi Cehoslovacia.
Tratatul de pace cu Austria s-a încheiat, la Saint-Germain, încă de la 10 septembrie 1919. referitor la Bucovina, "Austria renunţă în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra părţii fostului Ducat al Bucovinei cuprinsă dincoace de fruntariile României, astfel cum vor fi fixate ulterior de principalele puteri aliate şi asociate".
România consimţea la înscrierea într-un tratat cu principalele puteri aliate şi asociate că "vor ocroti România interesele locuitorilor ce se deosebesc prin rasă, limbă sau religie de majoritatea populaţiei".
România prelua sarcinile financiare ale fostului Imperiu al Austriei, pe care ţara noastră le prelua de la Habsburgi, adică, în speţă cele ale Bucovinei.
În martie 1920, comisarul poporului pentru Afacerile Străine ale Rusiei Sovietice, Cicerin, dorea să înceapă negocieri cu guvernul român în privinţa litigiilor existente. Propunea oraşul Harkov din Ucraina şi participarea reprezentantului Ucrainei Sovietice, argumentând că "Republica Sovietică Ucraineană, fiind situată între vestul Rusiei şi România, participarea ei la negocierile noastre se impune în mod evident prin forţa lucrurilor, căci nici o chestiune teritorială nu poate fi soluţionată fără ea, precum şi multe alte chestiuni, dintre cele mai importante, reclamă imperios prezenţa ei".
Într-o telegramă confidenţială - remisă guvernului român din partea lui Cicerin - din 17 octombrie 1920, problema este ridicată din nou, arătându-se că normalizarea relaţiilor se poate face numai şi numai cu prezenţa Ucrainei. Se are în vedere teritoriul Basarabiei şi niciodată nu este pomenită Bucovina, că ar fi revendicată de Ucraina. De asemenea, guvernul sovietic acuză România că ar da ospitalitate generalului Wranghel şi ofiţerilor săi, spre a-şi reface armata.
| < Anterior | Următor > |
|---|
