Ultimele stiri
Home Social De vorbă cu Dani: De ce au nevoie bărbaţii?

De vorbă cu Dani: De ce au nevoie bărbaţii?

Email Imprimare PDF

 

 

Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi.

Aştept scrisorile voastre  în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)

 

Dimineaţă, în timp ce mă gândeam la un proiect ecologist menit să salveze toată verdeaţa şi întreg ecosistemul planetei, am primit o scrisoare despre nevoile bărbatului. La naiba cu ecosistemul, am zis, nevoile colegilor mei sunt mai importante, iar lumea trebuie să le ştie. Planeta poate să mai aştepte. Să vedem aşadar ce ne-a scris Ciprian Barna, din Piatra-Neamţ:

 

"Dacă ar fi să mă iau după Scripturi, primul care a înţeles nevoile bărbatului a fost nimeni altul decât Dumnezeu. De ce? Pentru că a vrut să nu-l lase de izbelişte şi i-a creat femeia. Dacă ar fi să mă iau după istorie, primul care a înţeles nevoile bărbatului a fost părintele Playboy, Hugh Hefner. De ce? Se poate vedea cu ochiul liber aproape în orice număr al revistei.

Pentru că nu prea sunt dus la biserică (în afară de nunţi, botezuri, cumetri şi înmormântări), o să rămân ancorat în realitatea cotidiană pentru a tapeta nevoile bărbatului şi aici mă refer la cel care ştie că o friptură în oraş nu este suficientă pentru a cuceri o femeie.

Dacă femeile cred că una dintre nevoile esenţiale ale bărbatului este aceea de a face sex, atunci au dreptate. Aş putea chiar să pun punct şi să termin scrisoarea aici, dar ştiţi că nu este aşa şi că la mijloc este o necesitate comună, ce se manifestă în egală măsură la ambele sexe, deci o excludem de la categoria de nevoi. Acum, că ne-am lămurit şi cu treaba asta, putem să trecem mai departe la celelalte aspecte din lista de nevoi a unui bărbat.

Un bărbat are nevoie să se simtă stăpân. Se naşte cu dorinţa aceasta, masculul din el o cere. Chiar dacă uneori este incapabil de acest lucru, femeia de lângă el trebuie măcar să-i creeze, din când în când, iluzia asta.

Un bărbat are nevoie să se uite şi după alte femei. Nu, asta nu înseamnă neaparat că are nevoie să facă şi sex cu alte femei. Acesta este un capriciu, nu o necesitate. Bărbatul are nevoie de puţin mai multă libertate. Ţine-l precum o gorilă într-o cuşcă de pekinezi şi, după un timp, se va comporta ca atare.

Un bărbat are nevoie de apreciere pentru lucrurile mărunte. Deşi nu este electrician, dacă a reparat o priză, aruncă-i o vorbă din mers: «Tu chiar te pricepi!». Pentru el este o realizare. Nu prea des, pentru că altfel chiar va ajunge să creadă că se pricepe la toate şi n-o să mai vrea să plătească meşteri pentru montarea unui nou parchet. O va face el şi, bineînţeles, va da rasol.

Un bărbat are nevoie să fie şi imatur. Face parte din el, pentru că, în fond, bărbaţii nu se vor maturiza niciodată. Pentru asta a fost inventat fotbalul şi stadioanele, unde se întâmplă o sumedenie de copilării serioase, cu greutate. Are nevoie să râdă prosteşte cu prietenii lui, să vadă filme cu supereroi costumaţi ridicol, să râgâie ca porcul după un gât de bere şi să facă remarci tâmpite.

Un bărbat are nevoie să vorbească despre lucrurile la care se pricepe, sau crede că se pricepe, cel mai bine. Deşi poate fi greu de tolerat, uneori el trebuie lăsat chiar să bată câmpii, să-şi verse cunoştinţele despre un subiect oarecare. Va căpăta mai multă încredere în capacităţile sale intelectuale, se va simţi mai proaspăt din acest punct de vedere.

 

Nu ştiu dacă e bine sau rău, dar nici eu nu cred că "bărbaţii e porci". Bărbaţii sunt nişte copii mari şi poţi să te minunezi o viaţă întreagă privindu-i cum se copilăresc, de cele mai multe ori, fără să fie conştienţi de asta.

 

 

 

Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 170 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner