Taberele din Neamţ, organizate la Centrul de agrement "Oglinzi" din Târgu-Neamţ şi la Centrul "Cozla" din Piatra-Neamţ, au şi anul acesta căutare, în special printre elevii şi cadrele didactice din Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti.
"La Oglinzi, până la această dată ar mai fi loc pentru încă o serie de copii, iar la Centrul «Cozla» gradul de ocupare este de aproximativ 60%. Aceasta în condiţiile în care anul acesta la «Cozla» am crescut capacitatea cu 60 de locuri", a declarat Adrian Niţă, directorul cooronator al Direcţiei pentru Sport şi Tineret Neamţ.
Cei care au ales să-şi petreacă o parte din vacanţa de vară în Neamţ trebuie să achite pentru o zi de cazare şi masă 64 de lei. Cei care vor veni în vacanţă în aceste zone vor merge în drumţii, vor vizita obiectivele turistice din judeţ dar vor avea posibiliatea şi să desfăşoare o gamă variată de activităţi sportive. Programul mai cuprinde şi excursii pe diferite trasee, precum: Barajul Bicaz- Cheile Bicazului-Lacul Roşu, Cetatea Sucevei-Mănăstirea Voroneţ şi Casa Memorială Ciprian Porumbescu, dar şi în Iaşi la Grădina Botanică, Parcul Copou şi la Palatul Culturii. "Am încheiat un parteneriat cu Teatrul Tineretului, astfel că la fiecare sfârşit de săptămână actorii vor juca pentru copiii care vor fi cazaţi la Oglinzi diferite piese, adecvate vârstei celor prezenţi în tabără", a adăugat Adrian Niţă.
La rândul lor, tinerii din Neamţ au posibilitatea să-ţi petreacă vacanţa pe litoral, în Buzău, Maramureş, Sovata sau Amara. Preţul pentru o zi de tabără în aceste zone (cazare şi masă) este de aproximativ 70 de lei pentru o persoană. La Eforie Sud, de exemplu, preţul pentru şase zile de tabără la începutul lunii iulie este de 402 lei pentru o persoană, sumă care nu include şi transportul. Pentru acelaşi număr de zile, în Maramureş, preţul este de 378 de lei pentru o persoană, de asemenea fără a fi inclus transportul.
| < Anterior | Următor > |
|---|








