Sindicatul Liber din Învăţământ Neamţ a primit finanţare din Fondul Social European pentru a implementa un proiect intitulat "Promovarea prin activităţi inovatoare a egalităţii de şanse şi de gen în cadrul organizaţiilor partenerilor sociali, cu accent pe instituţiile de educaţie".
Parteneri în cadrul proiectului coordonat de SLI Neamţ sunt Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ Bistriţa Năsăud, Fundación para el Estudio y Desarrollo del Este de Madrid - Spania, Ente Formazione Addestramento Lavoratori - Italia, TILS Romania SRL şi Camporlecchio Educational - Italia.
Conferinţa de lansare a proiectului se va desfăşura vineri, 20 mai, de la ora 10.00, la Grand Hotel Ceahlău din Piatra-Neamţ.
"Obiectivul general al proiectului urmăreşte creşterea gradului de conştientizare asupra principiului egalităţii de şanse şi de gen în cadrul societăţii civile, în următoarele 25 de luni pentru circa 600 persoane, din care minimum 300 de femei, din trei regiuni ale României. Proiectul va contribui la promovarea la nivel multi-regional a principiilor de egalitate de şanse şi de gen, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, inclusiv prin transferul de bune practice ale partenerilor sociali şi autorităţilor publice locale din ţările partenere (Italia şi Spania) către organizaţii din România. Grupul ţintă direct căruia i se adresează activităţile proiectului este format în mod special din cadre didactice care vor dobândi competenţe şi abilităţi pentru a contribui ulterior la dezvoltarea şi promovarea principiului egalităţii de şanse şi de gen în societatea românească", a precizat Gabriel Ploscă - preşedintele SLI Neamţ.
În cadrul proiectului vor fi elaborate şi dezvoltate o serie de instrumente inovatoare, precum: conceperea unui manual al utilizatorului, elaborarea unui ghid pentru egalitatea de şanse şi de gen în România, editarea broşurii EQUAL, un portal WEB şi o platforma multi-regională de comunicare accesibilă partenerilor sociali, instituţiilor de educaţie şi autorităţilor publice şi locale. De asemenea 30 dintre participanţii de la cele trei workshop-uri prevăzute în proiect vor lua parte la două vizite de studiu, de 5 zile fiecare, în Italia şi Spania pentru transferul de bune practice rezultate din programe similar în comunităţile locale.
"Prin proiectul «Promovarea prin activităţi inovatoare a egalităţii de şanse şi de gen în cadrul organizaţiilor partenerilor sociali, cu accent pe instituţiile de educaţie» ne propunem implicarea şi colaborarea cu Direcţia pentru Egalitate de Şanse din cadrul Ministerului Muncii, membrii COJES, Ministerul Educaţiei, ONG-uri, precum şi cu autorităţile publice locale din fiecare regiune în care se desfăşoară programele proiectului", a conchis Gabriel Ploscă.
| < Anterior | Următor > |
|---|








