La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ se întregistrează, lunar, în medie, 100 de cazuri noi de persoane cu handicap.
Ce mai "prolifică" lună din acest punct de vedere a fost martie 2011, când pe listele DGASPC Neamţ s-au mai adăugat 143 de cazuri. În total, de la începutul anului şi până la mijlocul lunii mai s-au înregistrat 481 de cazuri noi de persoane încadrate în grad de handicap.
Cuantumul indemnizatiei de handicap se calculează în functie de gradul stabilit în urma evaluarii. Astfel, o persoană cu handicap grav primeşte 202 lei plus 91 lei buget complementar, adică un total de 293 lei lunar; pentru gradul accentuat se achită 234 de lei pe lună, iar pentru gradul mediu se acordă 33 de lei.
La această dată, în Neamţ sunt 14.766 de persoane cu handicap dintre care 1.566 sunt copii. Cei mai mulţi dintre aceşti au probleme mentale, în acesată categorie fiind incluse diferite sindroame, în timp ce majoritatea adulţilor sunt încadraţi în grad de handicap ca urmare a problemelor locomotorii sau vizuale.
| < Anterior | Următor > |
|---|








