* datoriile imense către laboratoare fac ca acestea să nu mai onoreze gratuit analize şi investigaţii medicale * de la începutul anului, CAS trebuie să deconteze numai Centrului medical Micromedica 200.000 de lei
"Este o incertitudine şi pentru noi, şi pentru şefii de laboratoare, dar şi pentru asiguraţi", spune juristul Valerică Frăţilă, preşedintele CAS
Niciunul din cele 46 de laboratoare de investigaţii medicale din judeţ nu mai dispune de fonduri pentru efectuarea gratuită a analizelor medicale, motiv pentru care a fost sistată testarea gratuită a bolnavilor în baza trimiterilor de la medic. Pentru că nu ştiu când şi dacă vor primi fonduri, şefii laboratoarelor aflaţi în relaţii contractuale cu CAS spun că în această perioadă nu mai fac nici măcar programări. Astfel, în acest moment pacienţii cu bilet de trimitere de la medic, indiferent că este vorba de gravide ori copii care reprezintă cazuri de urgenţă, sunt refuzaţi de laboratoare din cauza lipsei de bani din sistem. În aceste condiţii, nemţenilor care doresc să-şi testeze sănătatea nu le rămâne decât să scoată bani din buzunar, altfel statul pe la uşile laboratoarelor este fără rost. Cei mai disperaţi sunt, însă, oamenii care nu au bani să-şi plătească analizele. Mulţi dintre ei colindă laboratoarele la rând cu setul de analize prescris de medic pentru a-şi testa sănătatea, însă odată cu trecerea timpului acestea nu mai pot fi valabile.
Pentru că mulţi dintre şefii laboratoarelor nu cunosc ce buget ar putea avea pentru 2011, ei nu sunt siguri dacă vor semna contractele cu Casa de Asigurări de Sănătate. "Nici analize şi nici programări nu facem în această perioadă. S-au terminat fondurile şi până acum nu avem nici o veste că ni se vor aloca bani. În prezent, analizele se fac contracost. Poate vom afla ceva concret până la 1 iunie - data la care ar trebui să ne prezentăm la CAS pentru semnarea contractului cadru. Dacă vom primi un răspuns favorabil de la CAS, vom da drumul la programări pentru luna iunie", ne-a spus dr. Mihaela Popovici, şefa Laboratorului Biomedica. Aceeaşi situaţie era şi la Micromedica, ieri, când nici programări şi nici paraclinice gratuite nu se efectuau. "Nu ştiu dacă se mai poate intra în contract cu CAS de la 1 iunie, având în vedere că de la începutul anului CAS trebuie să-mi deconteze 200.000 de lei pentru analizele efectuate la laboratorul din Piatra-Neamţ şi la cel din Bicaz. De fiecare dată avem promisiuni de la CAS, numai că acestea nu sunt puse în practică. Probabil nu o să mă îndur de pacienţi şi o să dau drumul la programări peste câteva zile pentru efectuarea analizelor în luna iunie, sperând că lucrurile se vor îndrepta", a precizat Dorel Botez, managerul Centrului medical Micromedica.
Explicaţiile oferite de preşedintele CAS - Valerică Frăţilă, sunt aceleaşi ca de fiecare dată: speranţe, deşi problema fondurilor este arhicunoscută de toată lumea. "Este o incertitudine şi pentru noi, şi pentru şefii de laboratoare, dar şi pentru asiguraţi. Sperăm ca de la 1 iunie să se reglementeze situaţia, deoarece este data când se vor încheia contractul între furnizori şi CAS, pentru următorii doi ani. O să vedem ce fonduri vom primi. Deocamdată nu avem nici o veste de la Bucureşti", ne-a spus preşedintele CAS - Valerică Frăţilă. Greul îl vor resimţi pacienţii cronici care au nevoie de investigaţii periodice şi care trebuie să meargă la spital cu analizele gata făcute. Pentru a nu pierde internarea, mulţi vor fi puşi în postura să-şi plătească analizele. Până la urmă, singura ieşire din criză ar fi majorarea bugetului în sistem.
| < Anterior | Următor > |
|---|








