Centrul Europe Direct Nord-Est în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est va organiza vineri, 27 mai, o serie de manifestări pentru celebrarea Zilei Internaţionale a Copilului, reunite sub titulatura "Europa - O scenă de teatru".
Destinatarii acestei manifestări vor fi cei aproximativ 200 de copii cu cerinţe educative speciale găzduiţi de Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă "Alexandru Roşca" din Piatra Neamţ, dar şi elevii Şcolii de arte şi meserii din Petricani. Evenimentele se vor desfăşura atât indoor, prin punerea în scenă a unei piese de teatru în Sala de Festivităţi a Şcolii "Alexandru Rosca", cât şi în aer liber, prin organizarea unui concurs de desene pe asfalt. Micii artişti, dar şi toţi sărbătoriţii vor fi răsplătiţi pentru participare cu daruri binemeritate.
"Scopul acestor acţiuni este de a reitera valorile europene de solidaritate şi responsabilitate faţă de semenii noştri, de a încuraja manifestările culturale de voluntariat ca factori de identitate europeană, de a ne reaminti că 1 iunie -Ziua Internaţională a Copilului s-a născut în inima Europei, la Geneva, dar şi de a ne reaminti să fim mai generoşi. Preocuparea constantă a Europe Direct Nord-Est rămane accea de a adresa mesaje europene consistente tinerilor şi copiilor, în special, astfel încât seria evenimentelor adresate lor va continua", a declarat Gabriela Bobeanu, din cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
| < Anterior | Următor > |
|---|








