Ultimele stiri
Home Social De vorbă cu Dani: Care se bagă la o poşetă?

De vorbă cu Dani: Care se bagă la o poşetă?

Email Imprimare PDF

De ce poartă femeile-n poşetă atâtea lucruri ciudate e un mister nu doar pentru lumea din jur. E un mister chiar şi pentru ele însele. Dacă poşetele ar vorbi, ar fi o gălăgie de nu s-ar mai înţelege om cu persoană. S-ar auzi numai scâncete, numai nedumeriri, numai strigăte de ajutor, numai rugăminţi: "Oare de ce port în mine o şurubelniţă şi o cheie franceză?", "Nu mai suport să car 16 rujuri, dintre care unul singur a fost folosit, de trei ori, acum opt ani!", "Cu ce-oi fi greşit să am buzunarele burduşite cu trei perechi de chei de la aceeaşi casă?"... Pot să bag mâna-n foc că poşetele trăiesc adevărate drame, din cauza haosului pe care-l găzduiesc înăuntrul lor. Cu siguranţă cele mari şi încăpătoare, cu aspect supraponderal, le invidiază pe cele mici şi suple până la punctul la care, dac-ar putea, le-ar da în cap. Mai mult, unele se deprimă atât de tare văzând cum iau proporţii, pe zi ce trece, încât aleg să se sinucidă prin ruperea unei barete şi aruncarea în gol de pe umărul cucoanelor care le poartă.

Buun, până acum am trecut în revistă lucruri arhicunoscute. V-aţi gândit însă cum ar fi ca şi bărbaţii să poarte poşetă? Sincer, până acum nu-mi trecuse prin cap aşa ceva, dar am primit scrisoarea trimisă de Dragoş Staicu, din Piatra-Neamţ, şi un întreg sistem de valori a fost dat peste cap:

"Zilele astea a trebuit să merg pe la spital cu ăla micu', din motive care îmi scapă doctorii îl consideră anemic şi bagă vitamine în el. L-aş lăsa vreo trei zile cu ei să vadă cam cum se manifestă anemia la copiii din ziua de azi, eu am impresia că e pe supradoză de redbull.

În fine, nu asta e important, cert e că pe-acolo, cele câteva ore cât am aşteptat la coadă (pentru că eu mai sunt şi tâmpit, mi-am făcut rezervare cum se practică acum în loc să apelez la pile) a trebuit să car şi poşeta nevesti-mii. Ea trebuia să-l supravegheze pe anemicul mic care, în această perioadă, a făcut vreo 5 kilometri în pas alergător pe holurile spitalului, timp în care a ţipat/cântat încontinuu.

Şi cum mă uitam eu la poşetă extenuat (îl păzeam cu schimbul), mi-a venit o idee: ar fi bine să se inventeze nişte poşete pentru bărbaţi. Poşete, nu rucsace, borsete sau alte prostii. Poşete.

Aţi văzut cum e când se aşează un bărbat la masă (în cârciumă sau pe terasă, nu la masa de scris)? Trebuie mai întâi să-şi scoată telefoanele din buzunar, apoi portofelul, care e burduşit cu tot felul de prostii (mai puţin bani), cheile, plus alte câteva nimicuri, gen pachet de ţigări, pachet de şerveţele pentru şters nasul, bonuri de masă

Odată inventată poşeta pentru bărbaţi am putea băga toate astea, şi multe altele, în ea. Acolo ar putea încăpea şi briceagul, cheia mică franceză, revista porno (format mic), biletele la pariuri, cheile de la maşină, o ganteră mică, de birou, pentru băieţii mai sportivi, un spray şi o pereche de bascheţi pentru că nu se ştie niciodată când o întâlnire cu băieţii poate degenera într-un meci de fotbal. Ăla cu poşeta mai mare aduce mingea şi pompa.

Dar, cel mai fain e altceva, poşeta poate fi folosita ca scuză pentru neveste sau prietene: «Dragă, eram la băut cu băieţii, n-am auzit telefonul că era în poşetă»."

Bună idee! În plus, dacă te supără careva, pac! cu poşeta în cap. Ştiu eu pe cineva care o să se oftice oleacă. Tocmai şi-a luat, ca fraierul, o vestă de aia de pescar cu o sumedenie de buzunăraşe pentru toate nimicurile.

Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 185 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner