Aţi observat că, deşi suntem minţiţi în fiecare zi, nici minciunile nu mai sunt ce-au fost? De exemplu, politicienii de azi. Sunt deja prea slabi, nu mai pun suflet şi talent ca altădată în minciunile pe care le debitează. Mi se pare că s-au ramolit. Nu-i mai duce imaginaţia. Mint tern, fără tragere de inimă şi previzibil.
Pe de altă parte, ce-ai putea să mai minţi ca om politic după ce s-a minţit cam tot? S-a zis că eşti înamorat de ţărişoară şi că te zvârcoleşti de dorul ei, noaptea în pat, că ţi-ai da şi dumicatul de la gura copilaşilor ca să trăiască ea bine, că te rogi pentru creşterea PIB-ului României mai abitir decât pentru mărirea averii personale.
Se mai poate! Ia uitaţi, când voi candida, eu voi promite următoarele: un salariu minim pe economie de două milioane de euro. De fapt, am greşit vorbind de salariul minim. Dacă mă veţi alege pe mine preşedinte, nici un român nu va mai avea voie să muncească. Va primi cele două milioane de euro ca să stea acasă, iar orice tentativă de muncă va fi sancţionată cu închisoare. În supermarketuri nu se va mai plăti nimic, vom merge, ne vom lua produsele şi nu va mai fi nevoie să le plătim, iar, dacă nu vom avem chef să mergem la supermarket, vom chema supermarketul la noi. Fiecare român va avea elicopter şi pilot personal, iar doritorii vor fi dotaţi şi cu submarine. O să înalţ Munţii Carpaţi şi o să măresc Marea Neagră. O să mut Turnul Eiffel, Sagrada Familia, Piramidele şi orice altceva va mai dori poporul, la noi în România. O să fac cerul mai albastru şi, pentru fiecare ploaie sau zăpadă, o să fac referendum. Dacă românii vor dori ploaie, va ploua, dacă vor dori zăpadă, va ninge, dacă vor dori o primăvară perpetuă, va fi primăvară perpetuă.
România va fi raiul pe pământ, sper că v-am convins. Votaţi-mă preşedinte şi toate aceste promisiuni vor deveni realitate!
"Adevărul înseamnă libertate", ne scrie, George Rucăreanu, un profesor trecut prin Viaţă din Piatra-Neamţ. "Citeam undeva că «trăim zile grele şi decisive», că «suntem martorii unor răsturnări radicale» în existenţa fiinţei umane. N-aş dramatiza lucrurile. Viaţa este un miracol şi trebuie să fie trăită cu sens.
Pe la 1872, Titu Maiorescu atrăgea atenţia că viciul fundemantal al societăţii româneşti din vremurile acelea este neadevărul în toate formele de manifestare a spiritului public: administraţie, justiţie, şcoală, moralitate.
Cu alte cuvinte, nici atunci, nici acum, noi, românii, nu prea suntem dispuşi să distingem grâul de neghină, să acceptăm această învăţătură biblică, atât de folositoare pentru mersul înainte al lucrurilor, potrivit căreia «ce e da, da; ce e nu, nu.»
Viaţa ne arată că adevărul are o uriaşă putere. Şi mincuna are putere. Dar una distructivă.
Adevărul înseamnă renunţarea la iluzie, la neîncredere, la suspiciune.
Minciuna cere un uriaş efort de imaginaţie şi de ticăloşie. Adevărul cere numai curaj şi minimă moralitate. Calea minciunii mi se pare mult mai anevoioasă şi mai dureroasă decât calea adevărului, cu mult mai frumoasă şi mai luminoasă.
Ne-am îmbătat destul cu apă rece. Am crezut destul în minciuni ţesute cu grijă.
Asociat cu cinstea, cu hărnicia, cu moralitatea, adevărul ne face liberi faţă de propria conştiinţă şi în viaţa de fiecare zi.
În cele din urmă, minciuna ne trânteşte la pământ, în vreme ce adevărul te înalţă. Adevărul este semnul libertăţii şi al progresului, ieşirea din sclavia inutilului şi minciunii, care ne duc în jos.
În epoca «siniştrilor»aveam curaj să mai spun unele adevăruri. Temerile şi primejdiile sunt mult mai multe."
Cam aşa-i. Suntem cotropiţi de minciună, iar adevărul nu prea mai are trecere. De multe ori, minciunile îşi au rostul lor, deşi filozoful Immanuel Kant era de părere că minciunile reprezintă un asemenea rău monstruos din punct de vedere moral, încât nu pot avea nicio justificare. Chiar şi atunci când în joc ar fi o viaţă omenească, tulburarea ordinii sociale ar fi incomensurabilă iar eventualele foloase absolut neînsemnate. Potrivit acestei logici, Schindler nu ar fi trebuit, desigur, să inducă SS în eroare, ci ar fi trebuit să mărturisească pe loc că menţine în funcţiune întreprinderea sa, furnizor al armatei, numai spre salvarea evreilor: fiecare minciună ar fi, potrivit lui Kant, mai rea decât lăsarea celor nevinovaţi pe mâna ucigaşilor.. Această teorie filozofică poate fi considerată o exagerare. Aşa că eu nu voi arunca nici o sentinţă principială împotriva minciunii. La momentul oportun, o gogoaşă cu ţintă precisă este la fel de bine-venită ca un strop de gin tonic. Numai să fie interesantă şi să aibă ţinută, vă rog.
În viaţa particulară, susţinerea conştientă a unor neadevăruri se petrece mai ales atunci când X este căsătorit cu Y dar, de fapt, îi face mai mare plăcere să se culce cu Z. Construcţiile de minciuni care apar cu acest prilej sunt întotdeauna alcătuite din aceleaşi elemente retorice prefabricate (îmi petrec sfârşitul de săptămână la frate-meu, la birou tocmai este teribil de mult de muncă, trebuie să plec într-o călătorie de afaceri la Bucureşti) încât până la urmă totul devine monoton. Ceva plicticos şi inutil. Adevărul curat ar face adesea minuni: "Draga mea / Dragul meu, de unde vii?" - "Am petrecut o oră cu profesorul de şoferie ăla nostim." Sau: "Am dat-o pe spate pe noua colegă." Facem pariu că nu va crede nimeni, că va fi considerată o glumă foarte bună? Atacul este cea mai bună apărare, sună o veche vorbă înţeleaptă din strategie; iar cel mai elegant minte cel care relatează scrupulos aşa cum s-au petrecut lucrurile.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
