Dragobetele, Mărţişorul şi Rusaliile îşi vor da întâlnire la Roman, la începutul lunii martie, în cadrul unui spectacol-concurs. La iniţiativa primarului Laurenţiu Leoreanu, municipalitatea romaşcană va organiza pe 3 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, manifestarea "De la Dragobete la Sărbătoarea Rusaliilor - tradiţie şi legendă la români" dedicată obiceiurilor româneşti de întâmpinare a primăverii.
Competiţia ajunsă la a treia ediţie va aduna echipaje de la toate liceele romaşcane. "Dorim să promovăm valorile autentice, simţul competiţiei şi al dezvoltării personale în rândul tinerilor. Numit, până acum, "De la Dragobete la Mărţişor", concursul va avea, din acest an, o platformă de studiu şi de informaţii mult mai mare, astfel încât tinerii să cunoască elemente importante ale tradiţiei, istoriei, culturii şi religiei româneşti. Concursul va face referire la sărbători şi tradiţii româneşti precum Dragobetele, Moşii de Iarnă, Mărţişorul, Zilele Babelor, cei 40 de mucenici, Buna Vestire, Floriile, Sfântul Gheorghe, Paştele, Armindenii, Înălţarea Domnului şi Rusaliile. Cred şi sper că astfel de concursuri pot înlocui manifestările nesănătoase ale copiilor şi tinerilor din Roman", a precizat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.
| < Anterior | Următor > |
|---|








