Grand Hotel Ceahlău va găzdui astăzi, de la ora 11, conferinţa de lansare a unui ambiţios proiect intitulat "Profesionalism la toate nivelele învăţământului preuniversitar". Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, are o valoare de 7.970.432 lei şi va fi implementat până pe 30 mai 2013 în judeţele Neamţ şi Harghita.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ (iniţiator), Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, Casa Corpului Didactic Neamţ şi Casa Corpului Didactic "Apáczai Csere János" Pedagógusok Háza Miercurea Ciuc.
Obiectivul general al proiectului este formarea şi dezvoltarea competenţelor personalului didactic şi didactic auxiliar în perspectiva creşterii calităţii serviciilor în sistemul educaţional şi asigurarea unui învăţământ de calitate competitiv la nivel naţional şi international.
Grupul-ţintă este format din 1.536 persoane, dintre care 1.060 de bibliotecari, secretari şi contabili, 400 de cadre didactice cu rol de decizie în învăţământul preuniversitar (manageri şcolari) şi 76 formatori cu rol în implementarea programelor acreditate. Ponderea în formarea grupului ţintă o deţine personalul didactic auxiliar, categorie care nu a beneficiat până acum de formare.
Principalele activităţi ce se vor derula în următorii doi ani vizează: acreditarea programelor de formare pentru casele corpului didactic din cele două judeţe, pe trei cursuri (cu o durată de 80 de ore fiecare) - informatizarea bibliotecilor scolare, contabilitate si secretariat; un curs de formare a formatorilor (18 formatori pentru cursul de informatizarea bibliotecilor şcolare, 42 formatori pentru cursul de contabilitate si 16 formatori pentru cursul de secretariat); cursul de formare a cadrelor didactice cu rol de decizie pe tema "Managementul financiar" - (200 de directori din judetul Neamt si 200 din Harghita).
| < Anterior | Următor > |
|---|








