Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
"E primăvară. Au înflorit ghioceii. Soarele încălzeşte pâmântul cu razele lui călduţe. Păsările s-au întors din ţările calde. Iarba a încolţit".
Cam aşa scriam cu toţii, prin clasa a II-a, la compunerile din luna martie, nu? Ce vremuri! Copiii din ziua de azi nu mai pot scrie astfel de compuneri, pentru că primăvara nu mai vine în luna martie. Vine cam în ce lună vrea ea şi cam de câte ori are muşchiul ei chef. Muşchiul ei şi al noii ei şefe, încălzirea globală.
De pildă, anul ăsta, dacă vă amintiţi, a venit prima oară pe la mijlocul lui ianuarie. Timp de câteva zile, ghioceii au înflorit, soarele a încălzit pământul cu razele lui călduţe, iarba a încolţit, iar păsările călătoare au încercat cu entuziasm să se repatrieze. Şi ar fi şi reuşit, dacă n-ar fost luate prin surprindere de un ger năpraznic. Cum veneau ele, aşa, liniştite, fâl, fâl, le-a lovit doamna iarnă c-un front atmosferic, de au mai apucat s-o roiască înapoi în ţările calde doar alea care n-au îngheţat în zbor. Şi a fost iarăşi iarnă grea, de ne-au îngheţat mucii şi au crăpat izmenele pe noi, de atâta ger.
Dar a venit 1 martie şi se anunţă iarăşi primăvara. Iupiiii! Chiar dacă mai dârdâim niţel, ghioceii înfloresc iarăşi, streşinile se scurg în capul nostru, soarele încălzeşte, zăpada se va topi, iarba va încolţi, păsările călătoare iarăşi s-au încolonat şi aşteaptă ca proastele la vamă, înfiebântate de dor şi bucuroase că, pentru câteva zile, nu trebuie să-şi mai lase şpagă jumate din pene, creasta şi pipota, ca să poată intra în ţară.
Ce ziceţi? Apucă să intre? Sau vine iar iarna şi-o să ne mai cadă în cap o tranşă de rândunele îngheţate în zbor?
Până ne lămurim ce o să fie şi cu primăvara asta, e musai să citiţi şi voi povestea cu fulgi pe care ne-a trimis-o Marian Ciobanu, din Piatra-Neamţ:
"Pe înserat, doi trecători au observat câţiva unici şi irepetabili fulgi de zăpadă plutind prin văzduh. Primul a pozat fulgii cu telefonul mobil, dar pozele n-au fost gata pe loc: fiind un telefon mobil mai vechi, filmul trebuia trimis la oraş, la developat. Al doilea a ieşit la poartă şi a vrut să pozeze fulgii cu telefonul fix, dar n-a reuşit, din pricina firului prea scurt.
A mai trecut ceva timp, iar primul dintre cei doi a primit prin poştă, proaspăt developate, filmul şi pozele făcute cu telefonul său mobil. Celălalt a primit prin poştă doar o somaţie, să-şi plătească nu mai ştiu ce. Poze n-a primit, fiindcă - poate mai ţineţi minte - a încercat să fotografieze cu telefonul fix, dar n-a reuşit, din pricina cablului prea scurt. De fapt, zic eu prostii: cablul era suficient de lung, dar călcase pe el din greşeala soacră-sa. O femeie admirabilă, de altfel, din toate punctele de vedere."
Adevărul e că mania asta de a face poze cu telefonul e boală grea. Şi eu, cum prind pe cineva pac! îl trag în poză. Dar aşa artistic, mă pun într-un genunchi, schimb unghiul de câteva ori, încadrez din diferite poziţii, sunt atentă să nu cadă lumina aiurea, fac câteva probe, landscape, portret... Adică treabă ca lumea, să iasă bine, nu aşa precum toţi amatorii.
Telefonul meu nu are cameră. Dar aşa îmi place cum stau toţi nemişcaţi câte 45 de secunde, în timp ce eu joc un "snake"...
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
