* cererile celor în cauză vor fi analizate în şedinţa de luni (7 martie) a Consiliului de Administraţie al ISJ Neamţ
Aproximativ 130 de profesori, învăţători sau educatoare care ocupă în acest an şcolar posturi/catedre ca suplinitori calificaţi şi care au obţinut la concursul de titularizare note peste şapte au solicitat titularizarea pe respectivele posturi/catedre în baza Instrucţiunii 3/2011 semnată de ministrul Educaţiei - Daniel Funeriu.
Cei în cauză au depus la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ dosarele de candidatură, după ce în prealabil au obţinut acordul din partea consiliilor de administraţie ale şcolilor la care predau şi confirmarea că posturile vizate au o viabilitate munimă de patru ani.
"Am avut surpriza să constatăm că unii dintre colegi au depus câte două cereri de titularizare, probabil ca să fie siguri că le vor fi luate în discuţie cazurile. Acum (ieri după-amiază - n.r.) lucrăm la trierea solicitărilor, aşa că nu putem da, încă, o cifră exactă. Sunt în jur de 130, plus-minus câteva. După ce colegii de la personal vor analiza fiecare caz în parte, vizavi de respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de Instrucţiunea 3/2011, cererile vor intra în discuţia Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar. Şedinţa este programată luni, 7 martie", a declarat Liliana Georgescu - inspector şcolar general adjunct al ISJ Neamţ.
În afară de condiţiile vizând participarea solicitanţilor la una dintre sesiunile concursului de titularizare din ultimii trei ani, respectiv viabilitatea postului, potenţialii titulari trebuie să fi fost repartizaţi pe post în şedinţă publică şi să aibă finalizate studiile care le-ar da dreptul să ocupe posturile sau catedrele vizate. Nu în ultimul rând, suplinitorii calificaţi trebuie să deţină avizele şi atestatele necesare titularizării în învăţământ.
După discuţiile din Consiliul de Administraţie al ISJ Neamţ vor urma afişarea rezultatelor şi rezolvarea contestaţiilor. Mai apoi inspectorul şcolar general Luminiţa Vîrlan va emite deciziile de repartizare pe perioadă nedeterminată începând cu 1 septembrie 2011, cu precizarea unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, postului didactic/catedrei, nivelului de învăţământ, limbii de predare şi a regimului de mediu. În baza deciziilor de repartizare, directorii unităţilor de învăţământ încheie contractele individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie 2011, cu personalul didactic repartizat.
| < Anterior | Următor > |
|---|








