Ultimele stiri
Home Social Sute de copii din Neamţ sunt malnutriţi

Sute de copii din Neamţ sunt malnutriţi

Email Imprimare PDF

Numărul cazurilor noi de malnutriţie a crescut foarte mult, mai ales în mediul rural, aproape 200 de copii suferind din cauza unei alimentaţii proaste, lipsită de cele mai esenţiale alimente pentru dezvoltarea organismului. În afară de aceştia - descoperiţi pe parcursul ultimelor şase luni de medicii de familie - alţi 269 de copii malnutriţi sunt în evidenţă din anii anteriori. Potrivit unui raport întocmit de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) dintre copiii afectaţi de malnutriţie proteino-calorică, 172 sunt sub un an.

În cele mai multe cazuri copiii descoperiţi în această situaţie au urmat tratamente intensive pentru a ajunge la greutatea normală. Practic, astfel de copii ajung la medic cu o greutate prea mică în raport cu vârsta, au carenţe de vitamine şi minerale şi sunt anemici. Un medic de familie a explicat că, în timp, malnutriţia poate provoca anumite boli infecţioase, prin scăderea imunităţii: "În cazul malnutriţiei proteino-calorice, procesele metabolice sunt afectate de carenţa severă de calorii şi proteine. Astfel, procesele de creştere şi dezvoltare sunt diminuate, apoi încetează. Creşterea scheletică continuă, în timp ce masa musculară şi ţesutul se reduc. Apărarea antiinfecţioasă este alterată, făcând ca unele infecţii obişnuite în această perioadă să fie mai severe şi să dureze mai mult timp (rinofaringita, diareea acută, etc). La nivelul tubului digestiv se observa atrofia mucoasei gastrice şi, mai ales, afectarea gravă a intestinului subtire. În stadiile avansate de malnutriţie, asimilarea unei diete cu conţinut caloric şi proteic crescut devine imposibilă. Calciul şi proteinile sunt neapărat necesare în alimentaţia copilului, aşa încât din hrana lor nu pot lipsi carnea, oul, brânza şi fructele",

Medicii spun că în ultimii trei ani s-au înmulţit cazurile de malnutriţie în rândul copiilor. La secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean sunt internaţi de câteva luni bune peste 20 de copii care au necesitat internare după ce au ajuns în stare critică. Potrivit cadrelor medicale cei mai mulţi provin din mediul rural, din familii sărace. Micuţii rămân sub supraveghrea personalului medical până ajung la greutatea normală, după care sunt externaţi. De cele mai multe ori, aceşti copii se reîntorc după câteva luni în secţia de specialitate.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 233 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner