* câte o filială a acestei instituţii financiare nebancare va fi deschis în fiecare protopopiat * pot lua împrumuturi atât preoţii, cât şi credincioşii ortodocşi
Arhiepiscopia Iaşilor şi-a diversificat atribuţiile, pătrunzând, mai nou, inclusiv pe piaţa financiară nebancară. La sfârşitul săptămânii trecute a demarat activitatea Casei de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor Iaşi, aflată în incinta Centrului eparhial Iaşi.
Instituţia financiară este condusă de preotul Grigore Timoftescu, iar primul membru al Casei de Ajutor Reciproc este nimeni altul decât Înalt Preasfinţitul Teofan - mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Scopul înfiinţării Casei de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor Iaşi este acela de a veni în ajutorul preoţilor şi mirenilor. Orice cleric sau mirean de credinţă ortodoxă se poate înscrie după ce plăteşte o taxă de 35 de lei. Lunar, cotizaţia este de 30 de lei, plus 2 lei (fond special în caz de boală sau la naşterea unui copil). Împrumuturile se vor acorda după constituirea unui fond de minimum un salariu şi pot ajunge la de trei ori fondul. În cazuri excepţionale, Consiliul Director al Casei va analiza fiecare cerere în parte şi va hotărî mărimea sumei acordate. Dobânda la împrumut este de 6% pe an, fiecare membru care va beneficia de un împrumut va achita lunar dobânda. Beneficiarii împrumutului vor primi un scadenţar pentru a vedea cât au de plătit în fiecare lună şi ce înseamnă dobânda, rata etc.
Casa de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor Iaşi va acorda credite pe 12 sau 24 de luni. La înscriere fiecare membru pimeşte un carnet unde lunar se înscriu sumele cu care cotizează. Membrii pot beneficia de ajutoarele de înmormântare, care vor fi hotărâte de către Consiliul Director, după un an de la înscriere. Pe parcurs, filiale ale Casei de Ajutor Reciproc vor fi înfiinţate în fiecare protopopiat din Arhiepiscopia Iaşilor astfel încât preoţii şi credincioşii să nu meargă tocmai la Iaşi pentru a solicita un împrumut sau pentru a-şi achita cotizaţia.
| < Anterior | Următor > |
|---|








