* unităţile cu mai puţin de 300 de elevi îşi pierd personalitatea juridică, directorii şi contabilii
Potrivit Legii Educaţiei naţionale (Legea 1/2011), de la 1 septembrie şcolile care nu au cel puţin 300 de elevi şi preşcolari îşi vor pierde personalitatea juridică. Tot potrivit legii, pierderea statutului de şcoală cu personalitate juridică trebuie aprobată de consiliile locale, care au ingrata sarcină (acolo unde este cazul, evident) de a decide care dintre şcolile dintr-o localitate devin structuri ale altor şcoli. De ce este aceasta o sarcină ingrată? Pentru că se ştie câte orgolii poate naşte "desfiinţarea" şcolii dintr-un sat sau dintr-un cartier, deşi în niciun caz nu va fi vorba despre o dispariţie a unităţii ca atare ci despre o reaşezare a reţelei şcolare. "Pentru unii dintre oameni, pierderea personalităţii juridice echivalează cu desfiinţarea şcolii. Nici vorbă despre aşa ceva. Elevii rămân la aceeaşi şcoală, cadrele didactice la fel. Doar câteva posturi de director şi de contabil vor dispărea. Am transmis adrese către consiliile locale din oraşele şi comunele în care prevederea legală va fi aplicabilă, pentru a decide care dintre unităţile care acum au personalitate juridică vor deveni structuri ale altor şcoli. Situaţia trebuie clarificată cât mai repede, pentru a şti pe ce posturi mizăm la mişcarea de personal", a declarat inspectorul şcolar general adjunct Liliana Georgescu.
Cazuri concrete de comasări se vor petrece inclusiv în mediul urban: în municipiul Roman, în oraşul Bicaz (primăria şi-a dat deja acordul ca şcolile generale nr. 1 şi nr. 2 să fuzioneze) şi, posibil, în oraşul Roznov (este în discuţie statutul Şcolii nr. 1, ale cărei efective sunt "la limită").
Comunele ale căror consilieri locali trebuie să decidă asupra statutului unor şcoli sunt Bahna (rămâne cu personalitate juridică fie Şcoala Bahna, fie Şcoala Izvoare), Borca (se pare că Şcoala Mădei va deveni structură a Grupului Şcolar "Mihail Sadoveanu"), Borleşti (are trei şcoli cu personalitate juridică, din care una - cel mai probabil Şcoala Mastacăn - va fi absorbită de altă unitate din comună), Cordun (rămâne cu o singură şcoală cu personalitate juridică), Horia (Şcoala Cotu Vameş va deveni, cel mai probabil, structură a Grupului Şcolar Agricol "Ion Ionescu de la Brad", iar Şcoala Horia îşi va păstra statutul) şi Ion Creangă (Şcoala Avereşti va intra în componenţa Şcolii Ion Creangă).
| < Anterior | Următor > |
|---|








