De mic copil visam să umblu prin lume, să cunosc ţările Pământului, să mă scald într-o cascadă la tropice, să merg pe Zidul Chinezesc, să mă caţăr pe un gheţar în Himalaya, să văd castele şi muzeele lumii. Pe vremea aia erau doar visuri. Aş fi putut să vizitez cel mult "ţările comuniste prietene". Apoi am trecut în capitalism peste noapte, printr-o revoluţie de neînţeles. Am sperat că vom ajunge să trăim şi noi ca-n Occident dar ne-am trezit într-o evoluţie originală. Ce-am vrut şi ce-a ieşit! George Rucăreanu, din Piatra-Neamţ s-a oprit asupra acestui subiect şi reuşeşte să-l privească de sus şi fără patimă.
"Din punct de vedere gramatical, cuvântul capitalism este într-adevăr substantiv comun.
Prima ediţie a DEX-ului (1975) definea capitalismul drept «orânduirea socială care se întemeiază pe proprietatea privat-capitalistă asupra mijloacelor de producţie şi pe exploatarea muncitorilor salariaţi; ultima formaţiune social-economică căreia îi este caracteristică exploatarea omului de către om.» Într-o ediţie postdecembristă a aceluiaş dicţionar, capitalismul este definit succint, şi anume: «orânduire social-economică bazată pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie.»
Să lăsăm în seama lingviştilor discuţiile despre cele două definiţii ale termenului cu pricina! Eu îmi voi îngădui să spun că am prins numai ultimii trei ani ai capitalismului românesc interbelic, toţi cei 52 de ani ai orânduirii comuniste şi toţi cei 21 de ani ai noului capitalism românesc.
Pe la începutul anilor '80, îmi încolţise gândul că socialismul nu va mai avea trai lung. Cel puţin în Europa. Nu ştiam dacă voi mai apuca zilele sfârşitului acestuia. A dat Dumnezeu să se întâmple cum am gândit şi eu. De două decenii, trăiesc, asemenea milioanelor de români, în capitalism. Am acelaşi apartament din comunism, cam aceeaşi maşină proletară, alţi prieteni (de data asta, adevăraţi). Prieteni sau foşti şcolari mă invită la ei (în SUA, Canada, Franţa, Belgia ori Italia) dar bruma de bani pe care am economisit-o din osteneala mea şi-a soţiei, de-o viaţă, o păstrez pentru zile mai negre decât cele de astăzi.
Cu alte cuvinte, nu trăiesc astăzi cu mai puţine griji decât ieri. În plus, mă doare capul şi sufletul nu de mine, ci de ceea ce văd în jurul meu: vrajbă, şomaj, umilinţe, sărăcie, risipă, cerşetori, lume zgomotoasă, agresivă, goană după privilegii şi după putere, greve, manifestaţii de stradă, situaţii de viaţă care te oripilează, întuneric ş.a.m.d. Aşadar, mă întreb şi eu, asemenea unui personaj al unei cunoscute drame soresciene: «Noi, românii, vom răzbi cândva la lumină?»"
Domnule Rucăreanu, amarnic subiect ne-aţi propus astăzi. Noi discutăm aici tocmai ca să uităm de necazurile astea. Ăştia suntem. Preocupaţi mai mereu de capra vecinului, egoişti, dezbinaţi şi cu idealuri mici nu suntem în stare să prosperăm. Ne-am căpătat libertatea şi habar n-am avut ce să facem cu ea. Câţiva şi-au îndeplinit visurile şi au prosperat. Au rămas însă la ţinta copilăriei: "să faci doar ceea ce vrei" şi au făcut numai prostii, fără să ţină cont că, dintr-o anumită poziţie nu mai poţi să faci nimic spontan şi nechibzuit. După ce şi-au făcut plinul, în loc să lase totul baltă şi să se retragă pe o plajă din Caraibe, au ţinut morţiş să iasă în faţă, să devină modele de succes. De proastă calitate, cu o educaţie sumară şi lipsite de orice urmă de moralitate.
Avem însă ceea ce merităm. Pentru că societatea nu i-a respins pe aceşti indivizi şi nici măcar nu a încercat să-i determine să se schimbe. De ce la alţii a mers şi la noi nu? Nu ştiu. O fi de vină chiar spiritul acestei rubrici, nuanţele ironia, umorul, toleranţa boemă - care par a caracteriza cel mai bine pe români.
Rămân la părerea că e o realizare foarte mare să ajungi să fii propriul tău stăpân. Asumându-ţi propriile decizii, ispăşindu-ţi propriile erori, fără să dai socoteală vreunui şef capricios. Din păcate, frumusetea teoretică a ideii lasă loc unei practici obositoare şi anevoioase. Antreprenoriatul, liber-profesionismul, micul business de supravieţuire - toate presupun zi de zi eforturi câineşti. Ca să-ţi asiguri profitul pe o piaţă atât de dură trebuie să fii tenace, plin de energie, uneori încrâncenat, uneori tăios.
Însă noi, întotdeauna, am făcut exact pe dos. De mici am fost deprinşi cu băşcălia amicală, cu iertarea tuturor păcatelor, cu seninătatea deplină a celui lipsit de "ambâţ". Cu auto-ironia. Mai uşor am ajunge papă decât oameni de afaceri. De aceea nu ştiu nici când, nici cum vom răzbi la lumină.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
