* salariaţii vor tichete de masă, salarii mai mari şi analize gratuite pentru ei
Peste 100 de angajaţi ai Spitalului Judeţean au participat, ieri dimineaţă, la un protest spontan. Mai furioase ca niciodată cadrele medicale însoţite de liderii Sanitas au mers la biroul managerului pentru a-şi spune ofurile. Principala nemulţumire a oamenilor este legată de dispariţia bonurilor de masă, tăierea sporurilor şi neefectuarea analizelor medicale în mod gratuit ca în anii anteriori.
Cum dr. Lucian Ciobotaru, managerul Spitalului Judeţean, se afla într-o şedinţă la Consiliul Judeţean, directorul medical şi cel financiar contabil au fost luaţi ca din oală de mulţimea care scanda: "Vrem tichetele înapoi", "Ieşiţi afară", "Noi de-aici nu plecăm", "Hoţii". Punctul culminant al protestului a fost atins când o asistentă care s-a desprins din grup şi a sărit la gâtul directorului economic care încerca să calmeze oamenii furioşi, până la sosirea managerului. Protestatarii au fost greu de stăpânit chiar de liderul Sanitas, care insista să nu se ţipe şi să nu se recurgă la gesturi extreme. "Oamenii sunt disperaţi şi nu vor altceva decât drepturile lor. Ne-a ajuns cuţitul la os. Cerem ceea ce am pierdut, în special tichetele de masă. Ne-am adunat aici pentru a primi un răspuns", a spus liderul Sanitas al Spitalului Judeţean - Angela Tofan.
Una dintre asistente, de loc din Bicaz, spunea că nu mai are bani nici de navetă: "Ne mor copiii de foame. Suntem bolnavi şi nici măcar nu beneficiem de nişte analize gratuite. Nu am bani de navetă şi sunt nevoită să merg din datorii în datorii".
"De 33 de ani lucrez ca asistentă la secţia Ginecologie şi am un salariu de 11 milioane lei vechi în loc de 17, 5 milioane lei. Vreau grila de salarizare conform anilor de vechime şi gradaţiei. Vreau să ni se respecte drepturile. Am fost minţiţi şi cu bonurile de masă", a declarat o altă asistentă.
Una dintre infirmiere a afirmat că nu primeşte măcar salariul minim pe economie după 19 ani vechime la SJU. Are doar 500 lei salariul.
Toate aceste doleanţe s-au făcut auzite pe parcursul a două ore. Deranjată de cursul discuţiilor s-a declarat Elena Muraru - directorul economic al spitalului. "O doamnă m-a smucit de mână, spunându-mi că nu şi-a plătit facturile şi datoriile. Cred că a mers prea departe. Putem vorbi civilizat, calm, fără să ne îmbrâncim şi fără să jignim. Am încercat să le explic situaţia, dar nimeni nu vrea să asculte şi să înţeleagă. Nu numai că am fost smucită, dar am fost şi calomniată fără motiv", a spus ec. Elena Muraru, directorul financiar contabil. La fel de supărată era şi directorul medical. "Strigă «Hoţii». Eu mă îndoiesc că am furat ceva vreodată. Eu încerc să stau de vorbă cu dumneavoastră până ajunge domnul director şi nu vreţi să mă ascultaţi", spunea dr. Cristina Iacob Atănăsoaie - directorul medical al SJU.
"Sunt de partea dumneavoastră"
Din momentul în care angajaţii au fost anunţaţi că va fi sosi managerul unităţii sanitare, s-au mutat în faţa Spitalului Judeţean. Dr. Lucian Ciobotarru, managerul Spitalului Judeţean, a rămas surprins total de reacţiile protestarilor care au început să huiduie din momentul în care s-a apropiat de grup. Salariaţii au cerut managerului un termen de rezolvare a situaţiei cu privire la bonurile de masă dar şi a altor probleme cum ar fi efectuarea analizelor medicale în mod gratuit de către personalul medical. Evident, dr. Lucian Ciobotaru a încercat să calmeze spiritele spunând că este alături de oameni şi încearcă tot ce este posibil ca să le fie bine. "Eu sunt de partea dumneavoastră. În acest moment vin de la CJ, unde am discutat tot despre problemele spitalului. În momentul de faţă lucrăm pentru a aduce bani în spital. Asta-i prima prioritate. Din discuţiile la Casa de Asigurări de Sănătate, bugetul ne permite să facem ajustări. Luni sau marţi voi avea un răspuns în ce priveşte posibilitatea de a da tichete de masă. Lucrăm la proiectul care aduce venituri suplimentare pentru SJU", a precizat managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ.
Cei mai mulţi au înţeles mesajul managerului, iar finalul discursului acestuia a stârnit aplauze: "Dacă veţi plăti analizele medicale, eu vreau să ştiu primul".
| < Anterior | Următor > |
|---|









