Ultimele stiri
Home Social Martie: Luna internaţională de luptă împotriva cancerului de colon

Martie: Luna internaţională de luptă împotriva cancerului de colon

Email Imprimare PDF

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) va desfăşura o campanie de informarea menită să atragă atenţia opiniei publice asupra metodelor de prevenire a îmbolnăvirii de cancer de colon. "Încercăm astfel să aducem informaţia cât mai la îndemâna oamenilor şi sperăm ca în acest fel să-i determinăm să conştientizeze importanţa controalelor medicale periodice”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Anual, în Europa, aproape 190.000 pacienţi sunt diagnosticaţi cu acest tip de cancer. Aproximativ 20% dintre pacienti sunt, în momentul diagnosticării, deja în faza de metastază a bolii, atunci când cancerul se extinde dincolo de intestinul gros. În jur de 56.000 de persoane mor în fiecare an din cauza cancerului intestinului gros în SUA, iar rata mortalităţii în Europa depăseşte 100.000 de oameni pe an. La fel ca şi în cazul altor afecţiuni, cancerul, cu cât este depistat mai devreme, cu atât şansele de vindecare cresc. Însă, adesea, acest tip de cancer este tăcut, fără simptome clare până în stadiul final.

Cancerul apare atunci când celulele din structura colonului se modifică. Celulele normale cresc şi se divid într-o manieră ordonată, asigurând o funcţie normală. Uneori însă, această creştere scapă de sub control, astfel încât celulele se divid exagerat, într-un mod continuu. După o perioadă de latenţă, astfel de agregate celulare aflate în continuă creştere vor alcătui tumorile, care pot afecta porţiuni de dimensiuni diferite ale mucoasei colonului sau rectului. Tipul de tratament depinde în principal de stadiul afecţiunii. Cele mai importante metode terapeutice sunt: intervenţia chirurgicală, chimioterapia şi radioterapia.

Pentru a preveni apariţia cancerului de colon medicii recomandă o alimentaţie echilibrată şi bogată în legume, fructe şi fibre şi înlocuirea sedentarismului cu exerciţiul fizic. Alimentaţia bogată în grăsimi trebuie complet evitată, la fel si consumul exagerat de alcool.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 163 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner