Ultimele stiri
Home Social Oficialii Sănătăţii nemţene faţă-n faţă cu ministrul Sănătăţii

Oficialii Sănătăţii nemţene faţă-n faţă cu ministrul Sănătăţii

Email Imprimare PDF

Reorganizarea spitalelor a fost principalul subiect de discuţie între ministrul Sănătăţii, Atilla Cseke şi directorii direcţiilor de sănătate publică din întreaga ţară într-o întâlnire ce a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, la Timişoara. Şedinţa a durat aproximativ 5 ore şi s-a vorbit despre reorganizarea spitalelor şi rolul DSP în acest proces, mai ales în implicarea a ceea ce înseamnă redistribuirea personalului medical de la spitalele care vor fi reprofilate, în acest sens recomandându-le celor prezenţi să colaboreze cât mai bine cu autorităţile locale având în vedere problemele din sistem de după descentralizare. Mai mult, ministrul Sănătăţii le-a cerut medicilor să se poarte mai frumos cu pacienţii, pentru a-i determina pe aceştia să continue activitatea în spitalele româneşti, în detrimentul celor din străinătate.

Ministrul Sănătăţii a vorbit despre spitalele ce vor fi vor fi reorganizate şi transformate în cămine de bătrâni, două dintre acestea aflându-se şi în judeţul nostru, fiind vorba despre spitalele din Roznov şi Bicaz.

"Mesajul ministrului Sănătăţii către autorităţile locale a fost acela de a se implica cât mai mult din punct de vedere financiar în activitatea spitalelor, întrucât se scot foarte mulţi bani din sistemul sanitar românesc.

Un alt aspect readus în discuţie a fost atitudinea personalului medical faţă de pacienţi, iar legat de clasificarea spitalelor, în urma unei simulări, nici un spital din România nu se poate încadra în categoria I deoarece lipsesc multe dintre specialităţi. S-a punctat şi despre sumele aprobate prin bugete, acestea să fie utilizate în întregime, întrucât unele direcţii de sănătate publică din ţară au returnat bani la buget neutilizaţi pentru programul de educaţie pentru sănătate", precizat dr. Dan Morenciu, directorul coordonator al DSP Neamţ. În urma reorganizării de la nivelul ţării, vor fi afectaţi 677 de medici şi 2.085 de asistenţi medicali. Potrivit ministrului, personalul medical şi muncitorii necesari funcţionării noilor cămine de bătrâni vor rămâne în aceleaşi unităţi, iar pentru restul personalului Ministerul Sănătăţii va oferi posturi vacante în sistem, cu prioritate pe raza aceluiaşi judeţ.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 232 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner