* fiindcă Direcţia de Sănătate Publică nu i-a remis documentul, femeia s-a adresat Avocatului Poporului * abia după intervenţia acestuia, cazul a fost rezolvat
Raportul activităţii Avocatului Poporului (AVP) pe anul 2011, înaintat, ieri, preşedintei Camerei Deputaţilor a României, prezintă, printre altele, cazul unei doctoriţe care s-a lovit de indiferenţa funcţionarilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ, fiind nevoită să aştepte aproximativ şapte luni ca să primească un document în baza căruia putea să-şi practice meseria în străinătate. Potrivit sursei citate, cadrul medical respectiv a solicitat DSP, pe 25 octombrie 2010, să-i fie eliberat certificatul de conformitate, însă nu a primit niciun răspuns. Atunci, doctoriţa s-a adresat AVP şi, abia după intervenţia reprezentanţilor acestei instituţii, pe 9 mai 2011, a primit hârtia mult aşteptată.
Ceea ce i s-a întâmplat doctoriţei pietrence este descris în dosarul numărul 1496/ 2011, care a fost instrumentat de AVP. "Maria (nume fictiv) a solicitat sprijinul instituţiei Avocatul Poporului, în vederea obţinerii certificatului de conformitate din partea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. Astfel, petenta a arătat că a depus, prin intermediul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, dosarul complet pentru eliberarea certificatului de conformitate, încă din data de 25 octombrie 2010, însă nu a primit niciun răspuns. Pentru soluţionarea problemelor petentei s-au întreprins demersuri la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, iar ulterior la Direcţia Generală de Resurse Umane şi Certificare din cadrul Ministerului Sănătăţii, în urma cărora certificatul de conformitate a fost transmis, în data de 9 mai 2011, către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Neamţ, în vederea eliberării către titular", se arată în raportul AVP. În altă ordine de idei, acelaşi raport de activitate pe 2011 precizează că, anul trecut, 86 de nemţeni s-au adresat Avocatului Poporului, trimiţând petiţii în care reclamau că le-au fost încălcate diverse drepturi. În toate aceste cazuri, AVP a intervenit trimiţând informări către instituţiile reclamate fapt ce a condus la rezolvarea problemelor sesizate.
| < Anterior | Următor > |
|---|








