Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
De când scriu la ziar am pledat mereu pentru un somn bun, odihnitor şi, în general pentru pentru minunatele clipe petrecute în pat, lenevind. Cred că v-am mai spus că mi se întâmplă, de pildă, să stau în câte o după-amiază în pat şi să mă sune vreun amic sau o cunoştinţă care să mă întrebe ce fac. Răspund că stau în pat şi, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, din telefon se aude o voce îngrijorată, care mă întreabă dacă mă simt rău. Ce viziune rudimentară asupra vieţii! De ce un om care stă în pat în miezul zilei trebuie neapărat să se simtă rău? Nu putem presupune că stă în pat doar de plăcere, citind o carte, uitându-se la televizor sau lenevind pur şi simplu? Drept este că pentru o leneveală plăcută e nevoie de o saltea cât mai comodă şi bine aranjată. Altfel poţi păţi precum Dorin Gheorghiu din Piatra-Neamţ, care ne-a povestit păţania dumisale:
"- Aşa mă doare spatele de la salteaua asta... zice nevasta.
- Aha, zic eu, în doi peri (că dupa aia se interpretează că-mi pare bine).
- Tu ştii, toată-toată-s numai o durere, de zici că m-o bătut cineva toată noaptea cu paru'!
- Te-am bătut eu când dormeai, altfel nu aş fi avut curaj.
- Ha-ha, să-ţi dau un bon de masă să îţi cumperi nişte glume conjugale mai cu poante, nu se lasă ea.
Trece o zi, trec două, timp în care eu îi tot explic că o doare spatele pentru că e femeie, toate femeile au dureri de spate, ba chiar ar fi în stare să capete şi dureri menstruale numai ca să-l facă pe bărbată-su să se simtă vinovat că el e mascul. Şi unele dintre ele chiar merită să sufere în dureri, că trebuie şi ele să păţească ceva nasol la cum ştiu să ne otrăvească existenţele. Plus că, după moarte, groparii ne pun tot împreună - numai şi numai ca să ne poată cicăli şi după deces, vreo trei-patru eternităţi.
După vreo trei zile, iar proteste: că ea nu se mai poate odihni, că ce saltea e aia, că ce soţ bun sunt eu dacă nu îi pot cumpăra peste noapte salteaua mult visată în valoare de numai 6.000 de lei, redusă de la 5.800, că mie oricum nu-mi pasă, că lasă că văd eu când, după moarte, groparii ne vor pune tot împreună şi mă va cicăli non-stop vreo trei-patru eternităţi.
Numai că, după o vreme, am început să simt şi eu junghiurile. Apoi, într-o dimineaţă sufeream şi eu ca un sclav de-al lui Spartacus răstignit pe Via Appia, după înăbuşirea răscoalei. Forţat de împrejurări, am luat salteaua la explorat: colţ cu colţ, arc cu arc. Nimic. A boalei saltea!
După încă vreo patru dimineţi de trezit cu spatele ca scândura, cuprins de o furie oarbă, am dat jos de pe pat cele opt perne şi pernuţe, plapumele, ursuleţul şi măgăruşul cu care doarme nevastă-mea şi pijamalele. Şi ce am descoperit era să mă lase fără suflare! În pat se lăfăiau, bine ascunse de ăla micu printre cele opt perne şi pernuţe, cele două plapume, sub ursuleţul şi măgăruşul cu care doarme nevastă-mea noaptea şi sub pijamalele familiei, vreo trei maşini de jucărie de toate formele şi mărimile, o duzină de piese Lego, plus o furculiţă; plus ciocanul pe care nici nu mai ştiam unde-l pusesem."
Domnule Gheorghiu, aţi scăpat uşor, aş spune că e-o poveste aşa... de vară. Eu ţin minte că alţi părinţi au păţit-o şi mai rău. Adică, cel mic le-a băgat plastilină în toate încălţările. Oricum, atunci le-am zis că tot e bine că nu i-a forţat s-o înghită, cum am auzit că păţesc alţi părinţi neascultători.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
