Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Animalele de companie sunt un subiect inepuizabil. Indiferent dacă-i vorba de peşti, hamsteri, broaşte ţestoase, canari, şerpi sau, pur şi simplu, câini şi pisici, stăpânii lor vor avea o mulţime de povestit. Şi numai lucruri extraordinare. De exemplu, am citit recent printr-un ziar că o găină din Anglia a adoptat patru căţeluşi. Mabel, că aşa se cheamă găina, i-a văzut că se simţeau singuri şi s-a aşezat peste ei, în coş, cu aripile desfăcute, ca o cloşcă pe ouă. Să mai crească un pic căţeluşii ăştia şi o nouă ştire va face înconjurul mapamondului: "Patru ouă care se credeau câini şi-au mâncat mama".
Mihai Ursescu, este din Piatra-Neamţ, are vreo 34 de ani, îi plac animalele dar urăşte pisicile. Are şi argumente pentru asta:
"N-am nimic cu pisicile, dar le consider o rasă enervantă. Nu, părerea asta n-are nici o conotaţie rasistă şi nu vreau să credeţi că fac din pisică cauza decăderii economiei mondiale şi a înmuierii moravurilor căţeilor. Nu, dar pur şi simplu pisica îmi face rău. N-am alergie la ea dar atunci când o văd simt un ghemotoc de păr imaginar, cât o claie de fân, care mi se pune în gât.
De ce prefer, ca animal de companie, căţelul şi mă feresc de pisică? Păi, în primul rând, căţelul e un animal compatibil cu rasa noastră, pare să fi fost creat ca să dea din coadă printre oameni. Oricât ar fi de prost, poţi să ai cu el o comunicare, înţelege de vorbă din prima, ascultă de stăpân şi, cel mai important, are o fire transparentă. Te uiţi în ochii lui şi înţelegi ce are. În schimb, pisica e o fiinţă metafizică, un animal care trăieşte într-o lume paralelă cu a noastră. Ea e sinonimul animal al femeii sau chiar al extraterestrului. Pare să n-aibă nici o treabă cu noi, oamenii, şi cel mai adesea trăieşte în lumea ei, ermetică, autistă, mereu înconjurată de o aură de detaşare care frizează dezinteresul. Pentru ea, diferenţa dintre un picior de masă şi unul de om este neglijabilă.
Afecţiunea este un sentiment pe care pisica şi-l ia din mediul înconjurător atunci când are ea chef. Pare să n-aibă nevoie de stăpân, care e un fel de supus al ei, un personaj decorativ în viaţa-i de suverană răsfăţată şi plină de ifose. Din când în când o apucă plictisul şi se coboară pe lumea asta ca să mănânce sau să miorlăie isteric, fără ca nici ea să ştie prea bine de ce. Vedeţi, pisica seamănă prea mult cu un anumit gen de femei pe care nu prea le agreez: pisicitele. Între pisici şi pisicite nu e prea mare diferenţă, poate doar că femeile din specia asta nu lasă atâta păr, precum surorile lor cele feline.
Şi mai e o chestie pe care trebuie s-o spunem pe şleau: câinii se dresează, iar pisicile ba. Iar eu ca fiinţă suverană, ca stăpân consacrat al lumii animalelor, ca specie cu vervă comunicativă, am nevoie de supuşi credincioşi şi inteligenţi, cărora să le ofer oase, crănţănele, afecţiune şi mai ales vorbe. Şi vreau ca animalele să-mi răspundă la rândul lor cu aceeaşi monedă. Să înţeleagă un «Şezi!», un «Aport!», un «Hoţu'!» şi să m-ajute în viaţă la ceva. De-aia omul s-a apucat în paleolitic sau mezolitic, nu mai ştiu exact, să dreseze câini şi nu pisici. Ce s-ar fi făcut ciobanii ancestrali cu o droaie de pisici la stână? Vă imaginaţi nişte persane puturoase, care nu se scoală cât e ziua de lungă de pe calorifer, sărind la gâtul ursului şi riscându-şi viaţa? He, he, să fiţi voi sănătoşi! Ca să numai zic de povestea aia din copilărie cu soldatul care moare şi câinele lui se aşează pe marginea mormântului, rămânând acolo flămând şi însetat până la capăt. O pisică n-ar sta lângă tine nici cinci minute într-o astfel de situaţie. Ar face stânga împrejur şi s-ar aciua la prima farfurie de lapte întâlnită în cale. De aia zic, căţelul e o întrupare angelică pe când pisica e chipul femeii în regnul animal. Hai, zât de-aici cu cozile voastre lascive şi insidioase, că-mi umpleţi scrisoarea cu fire de păr!"
Hm! Pe ici, pe colo ai dreptate. Dar eu cred că eşti doar un mare misogin şi de-aia ai fost nevoit cumva să dezvolţi şi o teorie antipisicistă cu care să-ţi justifici beteşugul.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
