Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Să presupunem - atunci când foloseşti expresia "să presupunem" vrei de fapt să spui că eşti perfect sigur de ceea ce urmează să afirmi şi abia aştepţi să pună naiba pe careva să exprime o opinie contrară - să presupunem deci că omul chiar ar fi un animal dotat cu raţiune. Această originalitate uşor bizară, şi anume că e o creatură raţională, nu umbreşte cu nimic faptul că până la urmă omul este un animal.
Acum vă întreb eu: la ce e bună raţiunea, dacă nu ca să ne facă să ne luăm umbrela când plouă afară? Degeaba ne credem mai presus de toate celelalte făpturi şi ne mândrim cu învăţătura, ştiinţa, experienţa, nobleţea sau bogăţia noastră; dacă ne prinde ploaia fără umbrelă ne transformăm pe loc în cea mai penibilă fiinţă posibilă. Inspirat de vremea capricioasă, Laurenţiu Cârlan, din Piatra-Neamţ, a făcut o scurtă recenzie a ploii ca spectacol:
"Specia umană e tare urâtă atunci când o priveşti printre picăturile de ploaie, în lumina rece şi tristă a unei zile fără soare, sub cerul plumburiu pe care norii s-au aşezat ca un capac pe oală. Oamenii au feţe lungi, pe care se citeşte ură neîmpăcată la adresa meteorologiei, urmare a fenomenului cunoscut sub denumirea ştiinţifică de «apăraie», ce are o influenţă atât de nefastă asupra coafurilor noi şi încălţărilor vechi. Îşi văd bombănind de drum sub duşul continuu al burlanelor, ţopăind printre băltoace cu feţe ceva mai sumbre decât cerul de deasupra lor, mormăind printre dinţi înjurături care se aud ca şi cum o oală ar bolborosi înainte să dea în foc. La fiecare colţ de stradă, întâlnirea cu spiţele unei umbrele, cu stropii de noroi aruncaţi în toate părţile de roţile maşinilor sau cu apa murdară dintr-o baltă care pur şi simplu nu a mai putut rezista atracţiei exercitate de prospeţimea unei perechi curate de pantaloni, toate acestea îi provoacă victimei mai întâi o privire ucigătoare, apoi o contracţie a muşchilor faciali care dovedeşte clar că descindem din maimuţe şi, în fine, o serie de interjecţii în surdină exprimând dorinţa absolut creştinească de a-şi vedea aproapele legat la gura unei mitraliere.
Pentru un bun creştin nu există niciun dubiu că ploaia a apărut pe lume ca o pedeapsă pentru păcatele noastre. Sfânta Scriptură nu suflă o vorbă despre precipitaţii înainte de Potop. În acele vremuri putem presupune că sămânţa încolţea în ţarină şi recoltele dădeau rod fără să aibă nevoie de ploaie. Adam, ne spune Biblia, a fost osândit de Creatorul său să-şi crească ogorul cu sudoarea frunţii sale, şi acest tip primitiv de irigaţie se pare că era mai mult decât suficient în vremurile antediluviene.
Dar, când omenirea păcătoasă a atras asupra sa mânia divină, Creatorul, în nemărginita Lui milă, a decis să institutie o serie de pedepse dintre care cea mai măruntă, dacă ne luăm după Biblie, pare să fi fost moartea precedată de oareşcari torturi mai mărunte. Cu această ocazie trebuie că El a inventat şi ploaia, care şi-a făcut treaba din plin, după cum ştim din povestea lui Noe."
Aici, Laurenţiu Cârlan se lansează într-o poliloghie destul de plicticoasă, la care voi evita să vă expun. Aşa că întrerup scrisoarea primită de la cititorul nostru căruia-i zic să stea calm; Bacovia i-a luat-o cu mult înainte aşa că nu-i cazul să se apuce de scris poezii despre ploaie.
Eu am constatat că, spre deosebire de femei şi de copii, care atunci când plouă preferă să stea în casă, bărbaţii îşi găsesc urgent ceva de făcut pe afară. Mulţi dintre ei urăsc de moarte ploaia, şi cu toate acestea o preferă nevestei. Un amic de-al meu are mereu scandal acasă din cauza absenţelor prelungite, ce au apărut doar după o oarecare perioadă de fericire conjugală.
"Pe vremea când mă iubeai", strigă la el doamna, "nu te-ai mai fi dat dus de lângă mine. Acum îţi pui pantofii şi la revedere, nu te mai vede omul cu zilele!"
"Normal", răspunde soţul infractor, "pe când eram doar iubiţi, eram două persoane, pe când acum, când suntem soţ şi soţie, suntem o singură făptură, trup şi suflet."
"Păi şi cu atât mai mult..."
"Dimpotrivă, draga mea. Eu când sunt singur mă plictisesc, aşa că ies la plimbare."
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
