Neamţ - Bacău 0-2 (0-1)
Selecţionata nemţeană Under 16 a ratat, ieri dimineaţă, şansa de a-şi fi asigurat, de pe acum, mai bine de trei sferturi din calificarea în actul superior al Campionatul Naţional. Elevii pregătiţi de antrenorii Lidi Chertic şi Tudor Şoimaru au pierdut derbyul cu rivalii din Bacău. Terenul propriu, prezenţa unui număr impresionant de spectatori prezenţi la acest joc important (circa 300), dar mai cu seamă moralul excelent pe care tinerii noştri jucători îl aveau după victoriile de "afară", cu Galaţi şi Brăila. Popadiuc şi compania, n-au ştiut să se folosească de nici unul dintre aceste avantaje asigurate înaintea duelului important pentru şefia clasamentuluis Sriei I.
Gazdele au început în formula: Halmigeanu - Fedorovici, Daniliuc, Apetrei, Scăpau - Rotar, Ivan, Argatu, Afrăsiloaie - Popadiuc, C. Doru, iar pe parcurs au mai fost folosiţi Agu şi Mititelu. De cealaltă parte, antrenorul Ştefan Apostol, a jucat cu Petrariu - Stoian, Pavel, Popa, Avram - D. Filip, Cl. Filip, Gheorghe, Dănila - Măcălău, Tupală. Au mai intrat: Ţurluianu, Artenie, Scânteie, Mişcă.
"Şi-au luat lumea-n cap, crezându-se mereu învingători în acest meci"
Faptul că Tupală (9) a deschis scorul repede pentru oaspeţi, a dovedit că jucătorii pietreni încă visau la mult dorita izbândă contra băcăuanilor.
"N-au jucat nimic, pentru că şi-au luat lumea-n cap. Ei s-au crezut mereu învingători în acest meci, până să intre pe teren, iar asta i-a costat enorm. Pe teren, unora le-a lipsit încrederea în forţele proprii, în vreme ce alţii n-au putut trece peste handicapul celor două înfrângeri, suferite cu Bacăul în prima fază a competiţiei", a spus cu mâhnire, directorul sportiv al selecţionatei noastre, Ionuţ Toma.
Popadiuc a ratat penaltyul ce-ar fi putut readuce speranţa gazdelor
Nici încurajările de pe marginea terenului, date de cei doi antrenori şi nici minutele de odihnă ale pauzei, n-au adus revirimentul echipei nemţene în duelul de ieri. Din contră, Artenie (71) a punctat pentru 0-2, iar pentru ca totul să fie cu deranj în tabăra nemţeană, Popadiuc, atacantul considerat un jucător de bază în lotul tricolor Under 16, a ratat o lovitură de pedeapsă (72). Un gol pentru gazde la respectiva fază, poate că ar fi adus un final de meci în care elevii lui Lidi Chertic puteau spera măcar la o remiză.
"Avem 50% şanse de accedere în turul următor"
"Fotbalul te pedepseşte când încerci să-l fentezi. Oaspeţii au avut două şuturi pe spaţiul porţii noastre şi au marcat tot de atâtea ori. Iar ai noştri, pentru că s-au considerat mereu învingători înainte de joc, au plătit", mai spune Ionuţ Toma. Directorul sportiv al selecţionatei nemţene nu consideră, însă, compromise şansele formaţiei sale, pentru calificarea în "sferturile" întrecerii naţionale Under 16. "Avem 50% şanse de accedere în turul următor. Trebuie să câştigăm meciurile de pe terenul propriu cu Galaţi şi Brăila, iar în ultima etapă să mergem după o revanşă victorioasă, la Bacău", sună calculele simple ale oficialilor selecţionatei nemţene.
"Dacă n-avem valoare, stăm acasă fără probleme"
"Dacă avem valoare, trebuie să confirmăm în cele trei meciuri care ne-au mai rămas şi mergem mai departe. Dacă nu, stăm acasă, fără nici un fel de probleme. Merg alţii, care au valoare", a încheiat Ionuţ Toma. Viorel Măstăcăneanu, şeful CA de la FC Ceahlăul, Vicenţiu Iorgulescu, preşedintele executiv al liderei din B1 şi alţi oficiali ai grupării pietrene de fotbal au asistat ieri la umilinţa suferită de selecţionata Under 16.
| < Anterior | Următor > |
|---|








