Ultimele stiri
Home Sport Fotbal - Liga a II-a: După Botoşani, urmează Juventus Bucureşti!Pregătiţi să bată tot

Fotbal - Liga a II-a: După Botoşani, urmează Juventus Bucureşti!Pregătiţi să bată tot

Email Imprimare PDF

 

 

* "Diferenţa dintre adversari, de la un joc la altul, nu este semnificativă. Constă doar în detaliu şi în particularităţile fiecărui meci", este convins antrenorul Costel Enache

Jucătorii Ceahlăului nu se aşteaptă să aibă parte de un joc lipsit de încrâncenare, la duelul de mâine, ora 11, în deplasarea din capitală, cu Juventus. "Nu cred că se va putea observa vreo diferenţă pe teren, între replica de care am avut parte miercuri la Botoşani şi cea a următoarei noastre adversare", anticipa antrenorul Costel Enache, ieri înaintea plecării lotului său spre capitală.

De câteva etape bune încoace, un fapt a devenit clar: toate echipele se motivează suplimentar când joacă împotriva Ceahlăului. Iar dorinţa de a produce prima înfrângere liderei, înseamnă un pariu special pentru fiecare dintre adversarele alor noştri.

"Ni se pare un lucru normal, să se întâmple aşa. Situaţia ne ambiţionează şi mai mult. Diferenţa dintre adversari, de la un joc la altul, nu este semnificativă. Constă doar în detaliu şi în particularităţile fiecărui meci", a completat Enache.

 

Vădrariu, indisponibil

 

După Dumitraş, Constantinescu şi Bădescu, acum i-a venit rândul lui Vădrariu să intre într-o vacanţă forţată. Una nedorită, gândind la accidentarea suferită în restanţa de miercuri, la Botoşani. Mijlocaşul de bandă stânga este chinuit vizibil de o entorsă la glezna piciorului stâng. "Vom vedea ce şanse are să fie recuperat până la ora partidei de săptămâna viitoare. Deocamdată, pentru meciul cu Juventus, el nu intră în planurile noastre tactice. Vorbim despre o accidentare inevitabilă, pentrecută într-un sport de contact cum este fotbalul", a întărit "principalul" Ceahlăului. Cu unele permutări în postul mijlocaşilor, mâine, la Bucureşti, poate reveni în "unsprezecele" Ceahlăului, Ionuţ Bădescu. Acesta a fost absent timp de trei săptămâni de la programul echipei, ca urmare a unei desprinderi a fasciei musculare.

 

Etapă întinsă pe trei zile

 

Ieri, după închiderea ediţiei noastre, s-a jucat Concordia Chiajna - Steaua II. Programul etapei cu numărul 23 în B1 va continua astăzi şi mâine cu următoarele jocuri:

* vineri: Săgeata Năvodari - FC Snagov / Gloria Buzău - Delta Tulcea / Dinamo II - Farul Constanţa / CF Brăila - Viitorul Constanţa / CS Otopeni - Astra II.

* sâmbătă: Dunărea Galaţi - FC Botoşani şi Juventus Bucureşti - Ceahlăul (ambele de la ora 11).

 

S-au ambiţionat în plus, pentru succesul de la Botoşani: "Statistic, noi nu câştigasem acolo"

 

În partida restanţă, disputată miercuri la Botoşani, Ceahlăul n-a învins doar pentru liniştea liniei de clasament în B1.

"A fost un meci cu mare încărcătură psihologică, un joc important pentru ambele tabere", a spus la întoarcerea acasă, Costel Enache. Antrenorul Ceahlăului ştia că succesul elevilor săi la Botoşani a fost unul important şi pentru tradiţia clubului pietrean.

"Statistic, încă nu câştigasem acolo, aspect care a cântărit mult ca factor psihologic. Important era să reuşim desprinderea de urmăritoarele noatsre din clasament, care ne-a stat la îndemână după rezultatele etapei precedente".

După meciul de miercuri la Botoşani, Costel Enache a susţinut că echipa gazdă a avut o prestaţie peste aşteptări, dar care nu i-a adus probleme importante în realizarea victoriei Ceahlăului.

"A fost un joc greu şi pentru noi. S-a văzut asta din prestaţia jucătorilor mei, dar per total sunt mulţumit şi de joc. Cristi Popovici mi-a făcut şi ceva surprize, pentru căa a schimbat ceva în distribuţia tactică la faza de atac. Am fost oarecum surprinşi şi a trebuit să schimbăm din mers. Mi-a făcut jocul greu, dar până la urmă a ieşit aşa cum ne-am dorit noi", a spus Costel Enache.

 

"Ne-am propus să nu luăm gol, bazându-ne că poate aşa vom izbuti să învingem"

 

De partea cealaltă, antrenorul gazdelor de la FC Botoşani s-a arătat dezamăgit de uşurinţa cu care elevii săi au ratat ocaziile de gol.

"Ceahlăul este, în continuare, cea mai bună echipă din campionat, cu jucători ce-au activat în prima ligă. S-a văzut o siguranţă şi o stăpânire a lor, în momentele în care aveau mingea. Ne-am propus să nu luăm gol, bazându-ne că poate aşa vom izbuti să învingem. Am pierdut şi datorită lejerităţii cu care am tratat ocaziile mari de gol. Pietrenilor le doresc baftă multă în prima ligă", a încheiat Cristi Popovici.

 

Motivaţii mai sunt destule pentru jucătorii Ceahlăului

 

Conducătorii, antrenorii, dar mai ales jucătorii Ceahlăului refuză să se considere deja promovaţi în Liga 1. Calculele cele mai simple şi favorabile alor noştri spun că un singur punct, adus mâine după partida cu Juventus, ar fi suficient pentru promovarea matematică a pietrenilor, cel puţin de pe locul II al seriei I. Asta în cazul în care Săgeata Năvodari n-ar primi OK-ul pentru dreptul de joc în Liga 1, la o eventuală reuşită a promovării. 

"Nu ne încredem, deocamdată, în nici un calcul, indiferent cât de favorabil sau defavorabil ar fi el pentru noi. Matematic, mai este mult până să deţinem garanţia îndeplinirii acestui obiectiv", a întărit "principalul" Costel Enache. Dar chiar şi în varianta unei promovări imediate, echipei Ceahlăul îi rămân destule motivaţii pentru continuarea şirului victorios în campionat. Cebotaru şi compania au rămas singurii din întrecerile primelor două ligi, fără înfrângere în acest nou campionat. "Este şi asta o motivaţie profesională, încă una foarte importantă", completează şeful băncii tehnice de pe Borzoghean. Apoi, pentru ai noştri mai sunt de câştigat punctele până la finalul sezonului, pentru care cei din conducere oferă primele de joc. "Cert este doat faptul că suntem în continuare sub presiune, sub stress. Abia când vom fi matematic promovaţi, vom vedea ce anume ne-ar mai motiva", a încheiat Enache.

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 120 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro