Voleibalistele de la Unic vor continua să trăiască, cel puţin până la startul unui nou sezon, din bucuria câştigării Cupei Balcanice.
Trofeul cucerit astă vară, în Muntenegru, rămâne cel mai însemnat în palmaresul stagiunii actuale. Pe plan intern, Sobo, Zaharia şi compania ar trebui să fie încântate de Cu CSU Metal Galaţi şi Penicilina Iaşi rămase între competitoarele Diviziei A1 în sezonul intern recent încheiat, echipa pietreană n-ar mai fi fost sigură pe locul IV. O recunoaşte chiar finanţatorul de la Unic. "Deocamdată, asta ne este valoarea: de locul patru. Dar am avut şi noroc pentru faptul că nu au jucat Galaţiul şi Iaşiul. Ne-am fi clasat mai slab de atât", spunea Vasile Ouatu.
"Dinamo n-a fost mai bună decât noi. Poate doar mai experimentată"
La rândul lui, antrenorul Marian Constantin era convins că o mai mare sforţare din partea fetelor sale ar fi asigurat totuşi grupării Unic un loc pe podiumul medaliatelor întrecerii interne.
Contra celor de la Dinamo, în returul "finalei mici" de la Piatra Neamţ, "principalul" de la Unic a găsit diferenţa făcută la capitolul experienţă.
"Nu au fost mai bune decât noi. Doar că pe alocuri, au avut un nivel mai ridicat de joc, mai experimentată. Dar când ai 2-0 la seturi şi trei mingi de a termina meciul, nu mai găseşti nici un fel de scuză. Nu mai există altfel de motive", a completat Marian Constantin.
"Sunt multe găuri în această echipă"
În partida de joi, nici patronul Vasile Ouatu, la 2-0 pentru Unic, nu a crezut în victoria formaţiei sale contra dinamovistelor. "Este o regulă: când conduci cu 2-0, pierzi cu 2-3, atât în volei, cât şi în alte sporturi. Nu credeam într-o victorie, pentru că sunt multe găuri în această echipă. Am vrut, au vrut şi fetele dovedind asta în primele două seturi, dar nu am putut până la capăt. Noi suntem abonaţi la locul patru, nu ne place bronzul".
Speranţe la un buget cel puţin asemănător celui din acest an
Un regret la fel de mare ca cel al ratării medaliei pe plan intern, antrenorul de la Unic îl are faţă de dezamăgirea arătată publicului, prin rezultatele echipei. "Îmi pare rău pentru public, încă o dată l-am dezamăgit. Dar poate că ne vom revanşa în ediţia următoare", a mai spus Marian Constantin. "Întotdeauna am luat-o de la capăt", încurajează patronul Vasile Ouatu, în speranţa unui buget care să asigure prezenţa echipei în viitorul sezon, din nou, în lupta pentru medalii.
| < Anterior | Următor > |
|---|








