Ultima rundă din cadrul Diviziei A de handbal feminin se va juca duminică, 15 mai. Pentru fetele de la HCF Piatra-Neamţ este prilejul de a vizita capitala Bărăganului, Slobozia, acolo unde vor juca cu rivalele de la CSM.
Meciul nu mai are niciun impact asupra clasamentului, ca de altfel nici celelalte partide din Seria A.
Cum în etapa precedentă echipa din Bacău a învins Rapid Bucureşti, toate problemele din această serie s-au rezolvat.
Vor merge la barajul de promovare echipele CSM Ploieşti şi Ştiinţa Bacău.
Revenind la meciul fetelor noastre trebuie spus oricare va fi rezultatul, vor terminat pe locul V în clasament.
Cu o susţinere financiară modestă, HCF Piatra-Neamţ şi-a atins obiectivul: a promovat o suită de câteva jucătoare din eşalonul junioarelor şi a oferit un handbal spectaculos, reuşind să se lupte de la egal la egal cu echipele redutabile din Seria A.
Meciul de la Slobozia va începe la ora 11 şi va fi arbitrat de cuplul Coman - Ionaşcu, din Constanţa.
| < Anterior | Următor > |
|---|








