Ajuns la ediţia cu numărul cinci, Festivalul Naţional al Majoretelor are din ce în ce mai multă căutare în rândul concurentelor.
Faţă de cele nouă echipe aliniate la startul ediţiei inaugurale, acum, competiţia se bucură de o creştere a numărului de participante. 22 de competitoare a avut concursul în 2010, iar anul acesta au confirmat deja participarea 24 de echipe. Întrecerea din acest an este programată pentru ziua de sâmbătă, la Sala Sporturilor Ceahlăul, ora de start fiind 11.30.
Categoria junioare are cele mai multe echipe înscrise
Patru sunt categoriile de vârstă pentru echipele participante. Câte cinci echipe se vor întrece în secţiunea copiilor de 6-8 ani (grădiniţe), a cadetelor de 8-11 ani (clasele I - IV) şi a senioarelor de 15-19 ani (clasele IX-XII). Cele mai multe formaţii participante (nouă la număr) sunt înscrise la categoria junioarelor de 12-14 ani (clasele V-VIII).
"Creşterea numărului de echipe participante dovedeşte un progres vizibil. Înseamnă că organizarea evenimentului este una apreciată. Totodată, avem multe speranţe că de la an la an ne vor căuta din ce în ce mai multe echipe", spune inspector Lenuţa Dabija, din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret-Neamţ.
Spectacol cu pompoane şi banere
Iniţiatoare a proiectului desfăşurării acestui Festival Naţional de Majorete, Lenuţa Dabija susţine că şi arbitrajul concursului semnifică un punct de astracţie important pentru formaţiile participante. "Avem asigurat un arbitraj competent, cu arbitre calificate, de la Oradea, Alba Iulia, Deva şi reprezentantele noastre de la Piatra Neamţ". Toate condiţiile necesare desfăşurării evenimentului de sâmbătă, la un nivel ridicat, sunt oferite de sala CS Ceahlăul. Pompoane şi banere sunt cele două secţiuni obligatorii pentru ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Majorete.
"Este un mijloc prin care fetele participante îşi pot demonstra pregătirea şi aptitudinile, într-un cuvânt valoarea grupului. Scopul întrecerii este acela de a face o bună propagandă acestui sport, de a răspândi activitatea echipelor reprezentative de majorete ale unităţilor şcolare din judeţ, în întreaga ţară", a completat inspector Lenuţa Dabija.
Profesionistele de la MBTA au alt program şi nu mai ajung
Festivitatea de deschidere este anunţată pentru ora 13.30, însă la acest moment nu va mai ajunge, asemeni ediţiei precedente, trupa de majorete a clubului profesionist MBTA Oradea. "Dumnealor au de răspuns unui alt program la perioada respectivă şi ne-au anunţat din timp de imposibilitatea prezenţei la concursul nostru. Cu sau fără prezenţa lor, vom avea un spectacol garantat şi în acest an, asigură Lenuţa Dabija.
Festivalul pietrean, o trambulină spre "Europene" ori "Mondiale"
Multe dintre concurentele anunţate la startul întrecerii de sâmbătă la Piatra Neamţ vor avea şansa de a ajunge la Campionatele Europene sau chiar Mondiale, printr-o o astfel de reprezentaţie. "Deja, întrecerea de la Piatra Neamţ este considerată drept un criteriu important de calificare la Campionatul Naţional al Majoretelor, întrecere ce se desfăşoară la MBTA Oradea", adaugă iniţiatoarea proiectului Festivalului Naţional de Majorete, Lenuţa Dabija.
216 medalii şi diplome comandate
Echipa reprezentantă a Palatului Copiilor din Piatra Neamţ este prezentă de la începutul întrecerii naţionale. Alături de aceasta, din Piatra Neamţ mai vin la ediţia 2011 doar fetiţele grădiniţei "Cristos Rege". Din judeţ ajung la competiţia de sâmbătă echipele din Bicaz (Şcoala Nr. 2), Bicaz-Chei, Grumăzeşti, Dochia, Dămuc, Negreşti şi Târgu-Neamţ. Din afara judeţului, au promis că vin echipe din Brăila, Buzău, Suceava, Panciu şi din comuna Răcoasa (jud. Vrancea). 216 medalii şi diplome au fost deja comandate de către organizatori, pentru festivitatea de premiere a Festivalului Naţional de Majorete. Decernarea medaliilor se va petrece la ora 15 (pentru primele două categorii), respectiv 16.45 (pentru restul premiantelor podiumului)
| < Anterior | Următor > |
|---|








