Voleibalistul echipei VCM LPS Piatra-Neamţ, Răzvan Mihalcea a părăsit gruparea pietreană şi a semnat un contract cu formaţia Remat Zalău, campioana en-titre a României.
Răzvan este actualmente unul dintre cei mai valoroşi jucători din voleiul românesc pe postul de centru. El este produsul şcolii de volei din Piatra-Neamţ, are 23 ani şi a fost propulsat în marea performanţă de tehnicianul Dan Gavril.
Mihalcea este la final de contract cu VCM LPS Piatra-Neamţ, iar cum condiţiile financiare ale acestei grupări sunt modeste este limpede că jucătorul a optat pentru un club mult mai bogat.
Din păcate clubul pietrean nu va beneficia de ceva avantaje materiale de pe urma acestui transfer. De fapt, asta este una din marile dureri ale tehnicianului Dan Gavril, omul ce a muncit cu nebunie pentru a creşte valori în voleiul românesc.
Mereu, la Piatra-Neamţ au venit jucători anonimi, dar antrenorul pietrean i-a îndrumat şi şlefuit până au ajuns jucători de calibru. Din păcate, aceştia au plecat fără remuşcări spre centre voleibalistice cu susţinere financiară serioasă.
Vă reamintim că Răzvan Mihalcea se află acum în pregătiri cu lotul naţional de seniori al României, la Constanţa.
Alături de acesta se mai află Vlad Moisa şi Vlad Tebieş.
Cum şi aceşti doi jucători se află la final de contract, directorul executiv Constantin Niţă crede că şi aceştia vor fi aburiţi de alte cluburi şi vor pleca de la echipa noastră. Legislaţia momentului nu permite clubului pietrean să solicite ceva compensaţii financiare consistente, ba chiar glumea Constantin Niţă: " coane, nu vom primi bani nici cât am cheltuit pe tenişii ce i-am cumpărat lui Răzvan Mihalcea cât a stat la noi."
| < Anterior | Următor > |
|---|








