Ceahlăul a câştigat, parcă mai uşor decât s-ar fi aşteptat întreaga asistenţă prezentă ieri după-amiază la terenul sintetic de pe Borzoghean. Ai noştri şi-au învins categoric partenera de întrecere, în ultimul test al perioadei pregătitoare pentru retur.
Colegă de serie la "matineu", formaţia oaspete a surprins neplăcut prin faptul că nu şi-a creat nici măcar o ocazie importantă la poarta liderei din B1.
Gazdele, pregătite de Costel Enache, Costel Ilie şi Radu Lefter, au jucat în formula: Roheţki (Villadsen) - Dumitraş (Ferdin), Gorea (Forminte), Viţelaru (Nohai), Barna - Bădescu, Cebotaru, Achim (Onciu), Vădrariu (Chitoşcă) - Gafiţa (Bobric), Constantinescu. Iar oaspeţii, pregătiţi de Cristi Popovici, au folosit următoarea echipă, apropiată de "unsprezecele" anunţat pentru returul de campionat. Prisacă (Cherecheş) - Patache, David, Atudorei, Acsinte - Vrabie, Tincu, Vaşvari, Boroştean (Porfireanu) - Pălimaru (Bosancu), Matei (Patrichi).
Cum s-a marcat:
1-0 min. 8: Gafiţa a finalizat după un şut al lui Bădescu la care Prisacă a respins în faţă;
2-0 min. 16: Bădescu a marcat cu un şut din careu, pe sub Prisacă, din pasa decisivă a lui Gafiţa;
3-0 min. 69: Gafiţa a finalizat din interiorul careului o fază la care a pasat decisiv Vădrariu;
4-0 min. 74: centrare de pe stânga, pe jos, a lui Chitoşcă, iar Marian Constantinescu a înscris cu un şsut din apropiere;
5-0 min. 75: centrare Bădescu de pe dreapta, iar finalizarea sigură i-a aparţinut lui Chitoşcă.
Iftime, supărat rău pe ai lui: "Dacă jucăm aşa, ne batem cu Rapsozii Botoşaniului şi nu cu Ceahlăul şi Chiajna, la promovarea în Liga 1"
Valeriu Iftime, finanţatorul echipei FC Botoşani, a plecat extrem de supărat de la Piatra Neamţ, după ruşinea păţită de proprii jucători.
"Am jucat foarte slab. Nu am văzut nimic în meciul de astăzi, decât un antrenament cu public al celor de la Piatra Neamţ. Noi nu ne-am creat nici o ocazie mare de gol. Suntem sub ceea ce am jucat în turul campionatului. A fost un meci de pregătire, dar mă aşteptam la mai mult de la echipă. Dacă vom juca la fel şi în campionat, avem toate şansele să ne batem cu Rapsozii Botoşaniului şi nu cu Ceahlăul şi Chiajna, la promovarea în Liga 1", a apucat să spună patronul celor de la Botoşani, înainte de a pleca de la Piatra Neamţ. Între dezamăgirile finanţatorului de la FC Botoşani, la meciul de ieri, s-au numărat atacanţii Clement Pălimaru şi Dragoş Patrichi. Ultimul, pietrean la origine, a semnat noul contract cu FC Botoşani, în această pauză competiţională, după un periplu la Cetatea Tg. Neamţ, în liga a III-a.
"Nici Pălimaru şi nici Patrichi nu m-au impresionat. Nu cred că sunt peste ceea ce aveam noi în tur. Sper să mă înşel şi ei să joace bine în campionat, dar din câte i-am văzut la Piatra Neamţ, nu cred căsunt peste nivelul echipei", a spus Valeriu Iftime.
"A contat mult că ei n-au jucat, până acum, pe un teren sintetic"
Secund pe banca tehnică a Ceahlăului, Radu Lefter pune înfrângerea de ieri a celor de la Botoşani pe seama faptului că oaspeţii n-au beneficiat de nici măcar un joc pe suprafaţă sintetică, în această perioadă pregătitoare.
"Rămân cu o echipă bună pentru seria noastră, cei d ela Botoşani. Nu ţin să le caut eu vreo scuză după înfrângerea suferită cu noi. Dar probabil că pentru ei, foarte mult a contat şi faptul că n-au jucat deloc pe un teren sintetic. Apoi, s-au demoralizat după ce au primit foarte repede cele două goluri, în startul jocului", a completat Radu Lefter.
Singurul indisponibil, Sofroni
Sofroni, Ichim, Andrei Marc, Miron, Ţepeş au fost absenţii din formula Ceahlăului, utilizată ieri în "amicalul" cu FC Botoşani. Toţi făcuseră deplasarea cu lotul pietrean în Italia, pentru turneul "amicalelor" pregătite în Peninsulă, însă ieri, n-au mai încăput în planurile tactice ale "principalului" Costel Enache. Dintre cei enumeraţi mai sus, doar mijlocaşul George Sofroni a fost anunţat în infirmerie. Acesta este chinuit de o ruptură musculară, motiv pentru care nu s-a antrenat în ultima săptămână.
| < Anterior | Următor > |
|---|








