Runda cu numărul VIII din cadrul returului primei faze a Diviziei A1de volei feminin este programată sâmbătă, 26 februarie. Cu această ocazie voleibalistele de la Unic Piatra-Neamţ debarcă pe malul Mării Negre, unde se vor lupta cu echipa locală Tomis Constanţa.
Partida are o încărcătură aparte pentru fetele păstorite de Vasile Ouatu. Numai o victorie clară, cu 3 - 0 sau 3 - 1, poate încă ajuta echipa noastră să continue lupta cu Dinamo Bucureşti pentru locul III la finalul primei faze. Misiunea desantului pietrean este însă una grea, mai ales că în partida de la Piatra-Neamţ dobrogencele ne-au administrat o înfrângere dureroasă.
Cu toate acestea antrenorul pietrean Marian Constantin atacă întâlnirea cu un optimism debordant. Dacă această stare se va transmite şi jucătoarelor noastre, atunci se poate anticipa o surpriză.
Dacă nu, atunci ne pregătim să ne caftim iar cu mureşencele în faza play-off, dar speranţele la un loc pe podium sunt tot mai reduse.
Partida este programată pentru ora 18, va fi transmisă direct de DIGI şi va fi arbitrată de Bogdan Stoica, din Bucureşti, şi Mirel Zaharescu, din Galaţi. Dintre celelalte patru jocuri ale etapei două se vor disputa astăzi, vineri, 25 februarie. CSM Bucureşti joacă cu Dinamo, iar CSM Lugoj cu SCMU Craiova.
CSM Sibiu va primi vizita studentelor de la U Cluj, iar cel mai interesant meci va fi la Botoşani, unde se vor duce doctoriţele de la Medicina Tărgu Mureş.
| < Anterior | Următor > |
|---|








