Ultimele stiri
Home Sport Ciclism / Cei mai buni juniori la fond şosea, se întrec la Piatra Neamţ: În mai, găzduim "Cupa Federaţiei"

Ciclism / Cei mai buni juniori la fond şosea, se întrec la Piatra Neamţ: În mai, găzduim "Cupa Federaţiei"

Email Imprimare PDF

Neamţul nu este ocolit în acest an de cursele cicliste înscrise în calendarul competiţional 2011. Între 5 şi 7 mai, vom avea parte de întrecerile Cupei Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon. Un concurs de nivel naţional, rezervat categoriei juniorilor şi care va aduce la start pe cei mai valoroşi rutieri ai momentului, în proba de fond-şosea. Evenimentul, programat la Piatra Neamţ, dar şi în zonele din împrejurimile oraşului, figurează deja pe site-ul federaţiei de specialitate.


Două etape de fond, una de contratimp şi un circuit în centrul oraşului

"Vor fi patru etape în decurs de trei zile", anunţă Neculai Pienescu. Antrenor în cadrul CS Veloclub Piatra Neamţ, acesta îşi pregăteşte deja cicliştii pentru importantul concurs intern. Juniorii mici (cadeţii), cu vârsta până în 16 ani, respectiv juniorii mari (17-18 ani) vor da spectacolul întrecerii pe bicicletă. Cele două etape de fond sunt programate a se desfăşura după următorul program: pe 5 mai, prima etapă de fond-bloc, cu distanţa între 70 şi 76 kilometri. A doua zi, de dimineaţă, va fi o altă etapă de fond-bloc, dar numai pe 60 kilometri, iar după-amiaza o etapă de contratimp individual (CTI), pe maxim 16 kilometri. Cea de-a patra etapă, preconizată a se desfăşura pe 7 mai, va însemna un circuit în centrul oraşului Piatra Neamţ.

Mai multe variante de traseu

"La concurs, se va fugi cu întreaga caravană. Iar după concurs, clasamentele vor fi alcătuite separat, pe două categorii de vârstă. Totodată, medaliile vor fi oferite şi ele, separat", a completat Neculai Pienescu. Antrenorul de la Veloclub, dar şi ceilalţi oficiali ai concursului "Cupei Federaţiei" rezervat juniorilor, sunt în perioada pregătitoare programului, pe ore şi distanţe.

"Deocamdată îl avem doar creionat. Cel târziu pe 15 martie, vrem să definitivăm acest program, dar numai după ce vom fi vizitaţi de un arbitru reprezentat al federaţiei, pentru măsurători. Totodată, acesta se va pronunţa şi asupra variantelor de traseu, pe care noi le avem propuse în concurs", a completat Neculai Pienescu. Variantele de traseu sunt mai multe, însă organizatorii se orientează şi asupra elementelor de dificultate pentru a le alege pe cele mai convenabile.

Pentru "Cupa Federaţiei", Veloclub se "încălzeşte" la două concursuri interne

"Vrem o cursă puternică, de primăvară", anunţă antrenorul de la Veloclub, Neculai Pienescu, vorbind despre "Cupa Federaţiei" de la Piatra Neamţ. La finele respectivei întreceri vor fi alcătuite loturile naţionale de cadeţi şi juniori, sportivi care vor lua startul în sezonul internaţional 2011. Până să devină gazdele importantului concurs intern din luna mai, rutierii de la Veloclub se vor "încălzi" în două din cele trei întreceri similare, programate în ţară. Pe 27 martie va fi "Cupa Niro" la Bucureşti. În 9 şi 10 aprilie, la Târgu Mureş se va alerga în "Cupa Mureşului", iar pe 16 aprilie, la Snagov, sunt anunţate "Naţionalele" de duatlon, cu o probă de atletism şi alta de alergare pe bicicletă. Ultimele două concursuri stau la îndemâna oficialilor de la Veloclub, pentru confirmarea participărilor. "Considerăm că ar fi prea mult să onorăm toate aceste întreceri", a mai spus Neculai Pienescu.

Şase cadeţi, echipă bine stabilită ca vârstă

Elevi de şcoală, cei şase sportivi de la Veloclub (toţi cadeţi), sunt speranţele lui Neculai Pienescu, pentru sezonul 2011 în cursele interne de ciclism. Între aceştia, cele mai mari aşteptări pentru rezultate fruntaşe sunt îndreptate asupra lui Daniel Cojocariu, Sabrin Drăgoi, Cosmin Stoleru şi mezinul echipei, Răzvan Ilisei (12 ani). Antrenorul de la Veloclub îşi găseşte trupa drept una bine stabilită ca vârstă.

"Vreau să promoveze toţi, în bloc, la categoria juniorilor mari. Ar fi bine dacă unul dintre aceştia ar veni în primii şase, la «Cupa Federaţiei»", confirmă obiectivul propriilor rutieri, Neculai Pienescu.

Cantonament înaintea starului de nou sezon

Baza de pregătire a cicliştilor de la Veloclub rămâne la Negreşti-Dobreni, însă câţiva dintre sportivi vin şi de la Girov.

"Mulţumim lui Dumnezeu că iarna a fost generoasă cu noi, aducându-ne multă zăpadă. Copiii vin mereu pe biciclete la antrenamente, parcurgând distanţe de 15-16 kilometri, de acasă şi până la bază", completează Neculai Pienescu. Antrenorul este bucuros şi pentru că baza materială a propriei grupări a fost aprovizionată cu roţi, cauciucuri, pinioane şi plăci de angrenaj.

Startul noului sezon competiţional, la Veloclub, va fi precedat de un stagiu centralizat de pregătire. Cantonamentul se va întinde, cel mai probabil pe patru sau cinci zile, în aceeaşi locaţie unde se desfăşoară pregătirile de moment.


 

This content has been locked. You can no longer post any comment.

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 204 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro