Ultimele stiri
Home Sport Liga a II-a nu se amână

Liga a II-a nu se amână

Email Imprimare PDF

"Ştiam că nu va fi amânat returul campionatului nostru. Am fost înştiinţaţi că şi timpul se va îndrepta, astfel încât condiţiile meteorologice nu vor mai fi atât de aspre", declară Vicenţiu Iorgulescu din stafful Ceahlăului

Anularea presupusei amânări a startului părţii a doua de campionat în eşalonul secund, n-a însemnat o surpriză, ieri după-amiază, în curtea Ceahlăului. "Suntem pregătiţi de orice. Şi pentru amânarea datei de start a returului, dar şi pentru programarea meciului de la Tulcea, cu Delta, pentru ziua de duminică", spunea Costel Enache sâmbătă, după ultimul teste alor noştri în pauza competiţională. Totuşi, "principalul" formaţiei noastre avertiza asupra pericolului de accidente la proprii jucători. "Datorită precipitaţiilor din ultima perioadă, terenurile vor îngreuna mult misiunea băieţilor de a juca. Iar dacă suprafeţele de joc vor deveni asemeni unui teren arabil, vor creşte riscurile

Oficialii grupării de pe Borzoghean n-au primit vestea confirmării programului stabilit iniţial, nici cu bucurie, nici cu dezamăgire.

"Ştiam că nu va fi amânat returul campionatului nostru. Atât timp cât n-a fost luată nici o măsură asupra amânării etapei de început la nivelul primului eşalon, nu mă aşteptam să apară surprize în priviinţa întrecerii din liga a doua. În plus, am fost înştiinţaţi că şi timpul se va îndrepta, astfel încât condiţiile meteorologice nu vor mai fi atât de aspre", declară Vicenţiu Iorgulescu din stafful Ceahlăului.

Preşedintele nu este îngrijorat nici asupra condiţiilor pe care formaţia pietreană le va găsi duminică, în deplasarea cu Delta Tulcea. "Am făcut noi faţă şi altor impedimente, în tur, aşa că nu văd de ce nu ne-am descurca şi acum. Ca peste tot, mergem să câştigăm, să aducem alte trei puncte pe linia de clasament".

Până la revenirea în faţa propriilor suporteri, Vicenţiu Iorgulescu susţine că nu vor mai exista probleme cu stratul de zăpadă la stadionul "Municipal".

"Abia peste două săptămâni vom juca pe terneul propriu. Până atunci, sunt sigur că se va topi singură zăpada, fără să mai trebuiescă să ne punem problema curăţării gazonului".


 

 

This content has been locked. You can no longer post any comment.

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 199 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro