* cei de la Ceahlăul II mai au de aşteptat încă două săptămâni în vacanţă competiţională, datorită retragerii din campionat a adversarelor programate iniţial în primele etape, Cetatea Suceava şi Willy Bacău
Clasarea echipei în primele trei locuri ale seriei I, este obiectivul formaţiei Petrotub Roman, în finalul campionatului de la eşalonul trei. După disputarea primei părţi a sezonului, "ţevarii" sunt în graficul aşteptărilor propriei conduceri. Însă din toamnă şi până acum, cea mai importantă schimbare a survenit pe banca tehnică, acolo unde fostul "principal" Costel Enache i-a lăsat locul vechiului său coleg, Ovidiu Marc. Echipa romaşcană revine în campionatul primei serii din Liga a III-a, astăzi, de la ora 15. Pe stadionul "Moldova", Petrotub primeşte vizita ultimei clasate, Luceafărul "Mihai Eminescu" din Botoşani.
Cel mai important obiectiv la Roman: curăţarea terenului de zăpadă
Chit că s-au antrenat mai multe pe terenuri străine ori prin sală, jucătorii lui Ovidiu Marc se consideră pregătiţi pentru obiectivul din retur. Mai mult decât revenirea în competiţia oficială, "ţevarii" au aşteptat o amânare a startului returului, date fiind condiţiile improprii ale terenurilor de joc. În ultimele zile, mai important decât meciul de debut în retur, pentru romaşcani altul a fost obiectivul: curăţarea terenului de joc, de stratul gros de zăpadă. "Am avut cinci-şase băieţi de aici, care s-au ocupat îndeaproape de această problemă. Iar astăzi (n.n. ieri), l-au dat gata. E curat, gazonul înverzit şi are câţiva ghiocei pe el", spunea "principalul" Ovidiu Marc despre cea mai importantă realizare pentru gruparea sa.
"Cu un teren greu, diferenţa de valoare, favorabilă nouă, se anulează"
Despre meciul cu "lanterna roşie", antrenorul de la Petrotub speră la un început bun al elevilor lui. Dar nu uită de pericolul care-l poate aduce adversara.
"Au efectuat deja un cantonament în această iarnă, s-au reorganizat, iar aceste lucruri spun multe despre cei de la Luceafărul". La meciul de astăzi, un pericol mai mare decât adversarii de pe teren, pentru "ţevari" îl poate constitui chiar starea suprafeţei de joc. "Dacă va fi moale, pe un teren greu, diferenţa de valoare fotbalistică se anulează", consideră Ovidiu Marc. Portarul Costea (ajuns la Viitorul Constanţa) şi Marţolea (transferat la Ceahlăul II) s-au despărţit în această iarnă de Petrotub Roman. În locul acestora, au venit portarul Robu, respectiv Gheorghiu, Hapciuc (de la Ceahlăul II) si CosminTapu. Accidentat în prima parte de campionat, atacantul Harbuzaru este acum apt pentru retur. Meicul de la Roman va fi arbitrat de o brigadă formată din Valentin Lungu - Daniel Ştefănescu şi Adrian Tudorache (Iaşi).
Trei arbitrii şi un observator, debutează şi ei în retur
Cetatea Târgu Neamţ este cealaltă formaţie nemţeană programată astăzi în debutul returului din seria I a eşalonului trei. Formaţia antrenată de Ion Dascălu are anunţat un meci greu, pe terenul uneia dintre formaţiile care în tur au emis pretenţii la promovare, Oţelul II Galaţi. La rândul lor, elevii antrenorilor Mihai Ionescu şi Valentin Avădanei, de la Ceahlăul II, au pauză oficială încă două săptămâni, drept urmare a retragerii din competiţie a celor de la Cetatea Suceava, respectiv Willy Bacău.
În runda inaugurală a returului din C1, Neamţul este reprezentat şi cu o brigadă de arbitrii, respectiv un observator. Astfel, Ionuţ Nacu (Roman) - Ovidiu Arusoaie şi Ovidiu Găleată (ambii din Piatra Neamţ) au fost delegaţi la partida CSM Paşcani - CS Panciu, anunţată tot astăzi, de la 15. La rândul său, Ioan Costin Toma va fi observator în meciul Rapid CFR Suceava - Politehnica Galaţi.
| < Anterior | Următor > |
|---|








