* "Ne dorim să facem rezultate mai bune decât în prima parte de campionat", susţine căpitanul Ceahlăului
Căpitanul şi ceilalţi coechipieri din lotul pietrean, nu concep să se întoarcă acasă fără toate cele trei puncte puse drept miză.
"Fizic, dar şi tehnico-tactic suntem puşi la punct. Tratăm adversarul ca pe oricare altul din campionat, convinşi că cei din Tulcea vor juca la ambiţie în faţa noastră. Ne-ar prinde bine o victorie acum, pentru moralul restului etapelor", completează Eugen Cebotaru, care găseşte întăriri, faţă de tur, în toate loturile contracandidatelor Ceahlăului la promovare. Cebotaru se încrede cel mai mult în omogenitatea lotului din care face parte, formaţie unde şi dorinţa tinerilor de a face performanţă va însemna câştigul Ceahlăului.
"Dacă vom fi concentraţi la fiecare meci, nu mai avem cum să ne temem de ratarea obiectivului". Pentru Cebotaru, în câştig în curtea formaţiei sale în poate reprezenta şi îmbunătăţirea seriei rezultatelor. În tur, ai noştri au terminat lideri neînvinşi, dar cu cinci remize înregistrate. "Ne dorim cu toţii să facem rezultate mai bune decât în prima parte de campionat", a încheiat Cebotaru.
Cebotaru: "Întotdeauna, debutul se anunţă cel mai dificil"
Echipa Ceahlăului a plecat ieri cu "temele" făcute spre Tulcea. Duminică, de la ora 12 (în direct la Dolce Sport) , ai noştri încep returul din seria I la "matineu". Nu oricum, ci într-un meci cu mare încărcătură. În Deltă, formaţia pietreană nu se bucură de simpatie, mai ales după ultimul meci oficial disputat între gazde şi gruparea pietreană. În 2008, echipa Ceahlăul a plecat învinsă şi fluierată de pe terenul celor de la Delta, pentru că oficialii pietreni au solicitat şi ulterior au demonstrat că una dintre porţi nu avea dimensiunile regulamentare. În plus, pentru tulceni, înfruntarea de mâine poate însemna şi un prilej de revanşă după umilinţa trăită în toamnă pe Borzoghean. În tur, ai noştri s-au impus cu 5-2, după ce oaspeţii avuseseră avantajul a două goluri până spre finalul primei reprize.
"Suntem conştienţi, cu toţii, de importanţa acestui joc în deplasare. Este primul meci, iar întotdeauna debutul se anunţă cel mai dificil. Suntem însă pregătiţi şi conectaţi la importanţa partidei", îi linişteşte Eugen Cebotaru pe suporterii Ceahlăului.
Punctul forte la Ceahlăul: omogenitatea lotului
Pregătirea meciului cu Delta Tulcea i-a adus antrenorului Ceahlăului o concluzie generală. "Omogenitatea este punctul forte al echipei noastre. Jucăm aproape în aceeaşi componenţă ca în turul campionatului şi asta înseamnă un câştig important pentru mine. Din punct de vedere individual, eu cred că avem un plus valoric faţă de adversar, indiferent care va fi el". Cel mai mult, Costel Enache îşi doreşte ca puterea de concentrare a jucătorilor lui să fie dusă la nivel maxim. "În aceste condiţii, sunt convins că nu vom avea probleme în joc". Fără să divulge informaţiile, antrenorul de la Ceahlăul spune că a reuşit să afle mai multe veşti din tabăra adversă. "Este adevărat şi faptul că tulcenii s-au întărit faţă de componenţa pe care au arătat-o în tur, dar sunt sigur că le putem face faţă".
Plecaţi de ieri pentru a se adapta condiţiilor de joc
Înainte de a porni la drum spre Tulcea, oficialii Ceahlăului au aflat la ce fel de teren să se aştepte pentru jocul de duminică la amiază.
"Noaptea, temperaturile au fost negative şi acolo. Asta ne face să anticipăm o suprafaţă de joc îngheţată, teren care odată cu trecerea timpuluiu va deveni îngreunat. Deocamdată, sunt doar câteva anticipări. Sperăm ca prognoza meteo şi decorul terenului la ora meciului să fie altul", adaugă antrenorul Enache. Ai noştri au plecat cu două zile înaintea jocului cu Delta, tocmai în ideea de a se adapta cu suprafaţa de joc. astăzi, de dimineaţă, lotul pietrean are anunţat un antrenament normal la Tulcea, iar după-amiază, o şedinţă video.
Învăţaţi să joace sub presiune
În tabăra alor noştri, jocul în sine de duminică, la Tulcea, creează o stare de tensiune. Situaţie care face parte şi ea din meci. "Suntem învăţaţi să jucăm sub presiune. Vreau să dovedim iarăşi acest fapt, tocmai în ideea de a ne asigura şi un avanaj până la urmă", adaugă antrenorul nostru.
Pentru Enache, meciul de duminică împotriva celor de la Delta Tulcea rămâne important doar asupra unui singur aspect: miza punctelor şi implicit menţinerea Ceahlăului pe primul loc în serie. "Important nu este debutul meu oficial, la cârma acestei echipe. Trebuie să ne gândim doar la echipă în general şi nu în plan individual. Vreau să imprim băieţilor o mentalitate în care grupul contează cel mai mult şi nu «eu», individul".
După ce în tur au rămas pe bancă sau în afara lotului, "acum sunt jucători care ar merita să joace"
Pentru Costel Enache, randamentul fiecărui jucător al său, din timpul antrenamentelor, este primul criteriu în alcătuirea "unsprezecelui" de start. "Sunt jucători care ar merita să joace acum, după ce în tur nu s-au regăsit în efectivul lărgit. Dar cei care vor intra pe teren, au datoria să acopere, efectiv, toate posturile echipei", va cere antrenorul oamenilor lui.
În zilele premergătoare debutului în retur, Costel Enache spune că şi-a găsit elevii concentraţi preocupaţi şi interesaţi să răspundă bine celor câteva schimbări de ordin tactic, pe care le-a făcut în echipă.
"Pentru mine, contează foarte mult când un jucător doreşte să afle lucruri noi şi se interesează. Sunt adeptul ideii de antrenor ce-şi doreşte colaborarea cu oamenii lui. În timpul meciurilor am nevoie de inţeligenţa lor tactică", spune Costel Enache, antrenor care aşteaptă dăruinţă şi atitudine de la noii săi elevi.
| < Anterior | Următor > |
|---|








