Necazul celor de la Săgeata Năvodari, dat de imposibilitatea promovării în Liga 1 în acest sezon, pare să fi simplificat, neaşteptat de mult, misiunea Ceahlăului. Mai întâi Chiajna şi-a anunţat dorinţa de a urca mai repede în Liga 1, acceptând fuziunea cu Unirea Urziceni, campioana en-titre, în dorinţa de a evita retrogradarea la "matineu". La începutul săptămânii, machidonii de la Săgeata au fost prinşi "în ofsaid", fiind trecuţi pe lista neagră a FRF şi retrăgându-li-se dreptul de promovare pentru unele nereguli. Şefii Ceahlăului nu stau nici ei degeaba şi anunţă, în propria curte, un experiment nou. Scăpaţi, pentru retur, de presiunea promovării în Liga 1, diriguitorii de pe Borzoghean au optat pentru o schimbare şoc la postul de antrenor principal. Decizia de faţă reprezintă o dorinţă mai veche a conducătorilor pentru strategia de succes a Ceahlăului: antrenor tânăr şi de mare perspectivă, având la dispoziţie un lot de jucători pe modelul propriu.
Costel Enache a fost numit antrenor principal la Ceahlăul Piatra-Neamţ. Mutarea s-a decis miercuri seară între conducători şi Marin Barbu, iar joi dimineaţă Enache a condus primul său antrenament în noua postură, la FC Ceahlăul. Fostul "principal", Marin Barbu, a fost numit pe funcţia de manager general la gruparea pietreană. "Magiun" a readus pe Ceahlăul, în turul B1, cu jumătate de picior în Liga 1. Neînvins în cele 15 etape disputate, Barbu a terminat pe primul loc în clasament, la un punct în faţa Săgeţii Năvodari, respectiv la patru de a treia clasată, Concordia Chiajna.
Avansat în grad pentru că "suntem deja promovaţi!"
"Cum să plec? Din contră, la club am fost avansat în grad! Am căzut de acord cu domnul Ştefan, în decizia asta. Ce să mi se reproşeze, după activiteatea ca «principal» în prima parte a campionatului? Echipa este pe primul loc. Iar dacă hotărârea pe care a dat-o federaţia cu privire la cazul Săgeata va rămâne «în picioare», consider că suntem deja promovaţi", a spus "Magiun" ieri, la capătul antrenamentului Ceahlăului, pe care doar a trebuit să-l supervizeze.
"Magiun": "Pot rămâne mai mult decât până la finalul contractului sau chiar şi mai puţin de atât"
"Acum o să am misiunea de a dirija orice se întâmplă în fotbal, la FC Ceahlăul. Vom vedea dacă e de bine sau nu, această modificare pe banca tehnică. Ce mi-aş dori? Tot ce e mai bun pentru mine, normal! Pot rămâne mai mult decât până la finalul contractului meu aici (n.n. încă un an şi jumătate) sau chiar şi mai puţin de atât", şi-a prezentat Marin Barbu variantele pe care le are acum la dispoziţie.
Chiar şi în noua sa postură, "Magiun" asigură că va însoţi echipa în cantonamentul de la Novara (Italia). "De-acum, voi participa la antrenamentele echipei doar cu sfaturi. La fel de bine, îi pot consilia pe cei care-şi doresc să îmbrăţişeze meseria de antrenor, la clubul Ceahlăul".
"Lumea aşteaptă mai multe puncte şi chiar un joc mai bun"
În opinia lui Marin Barbu, mutarea lui Costel Enache în funcţia de "principal" pe Borzoghean nu va pune în pericol obiectivul de moment al echipei. "Am încredere, dar va rămâne de văzut cum va juca echipa din primăvară. Lumea aşteaptă mai multe puncte şi chiar un joc mai bun. Eu sunt foarte bine cum sunt acum, în noua mea postură. Am acelaşi contract pentru un an şi jumătate cu Ceahlăul", se linişteşte actualul manager general de la FC Ceahlăul.
| < Anterior | Următor > |
|---|








