Formaţia pietreană de futsal Izotec-Ceahlăul, a pierdut locul I al seriei din eşalonul secund. După turneul II al returului, ai noştri rămân totuşi pe loc promovabil, întrucât lidera de moment, City'us II Târgu Mureş, n-are drept de promovare. În Liga 1, mureşenii au deja o reprezentantă, cu acelaşi nume.
Izotec n-a venit cu mâna goală de la Alexandria. Ai noştri au strâns trei puncte importante, care-i menţin la distanţa liniştitoare pentru moment, de contracandidata la promovarea directă, Dava Deva. Pietrenii au câştigat sâmbătă seară cu 9-5 (5-2) în faţa gazdelor de la CSS roşiori. Cl. Şerban, Zota, Grigoriţă şi Mihuţ au punctat câte o "dublă", iar Doltea a marcat pentru palmares. Înainte de a fi siguri pe victorie, jucătorii lui Gabi Bucur au trecut prin câteva emoţii, la scorul de 2-2. După minutele de odihnă, localnicii au mai avut o tresărire de orgoliu, reducând din diferenţă la 3-5, după care lucrurile au reintrat în normal pentru pietreni.
Victorie meritată contra gazdelor
"Doar începutul de meci s-a dovedit a fi ceva mai echilibrat. Speranţele gazdelor s-au stins înainte de pauză, iar din actul secund, ne-am făcut jocul, intrând în ritm normal. A fost o victorie meritată, chit că cei de la Roşiori au avut unele atacuri aproape de limita regulamentului", a declarat managerul de la Izotec-Ceahlăul, Cristi Vornicu. Ceea ce începuse bine pentru formaţia pietreană la Alexandria, s-a terminat prost. Duminică, în faţa mai modestei Metropolis Bucureşti, Izotec n-a mai repetat jocul bun din prima zi a turneului. N-au lipsit ocaziile de gol, dar a lipsit şansa. Ai noştri au trebuit să se recunoască învinşi la finele partidei, 2-3 (0-1), golul lui Doltea, dar şi un autogol al adversarilor însemnând singurele reuşite ale partidei pentru nemţeni.
Metropolis, mai bună prin aşezarea în teren şi noroc
"Atunci când vor să joace, nimeni nu prea le mai stă în cale celor de la Metropolis", atenţiona, înaintea turneului de la Alexandria, managerul Vornicu. Iar duminică, bucureştenii au reuşit unul dintre cele mai bune meciuri. Tactica unei apărări "la cutie", cu faze rapide de contraatac la poarta pietrenilor, n-a fost anihilată de formaţia lui Gabi Bucur. "Am ratat şi noi, foarte mult, dar a contat şi oboseala din primul meci. Adversarii au fost mai buni prin aşezare şi noroc. Pentru noi, nu-i un capăt de ţară că am pierdut, atât timp cât ne păstrăm distanţa faţă de Deva", a spus antrenorul de la Izotec, Gabi Bucur.
"Până la urmă, este un turneu OK"
City'us II - Infopress Odorhei 8-2 / Metropolis Bucureşti - Dava Deva 5-3 / City'us II - CSS Roşiori 10-3 şi Dava Deva - Odorhei 5-1, au fost celelalte rezultate ale turneului de sâmbătă şi duminică, la Alexandria. Pietrenii stau pe II în clasament, la trei puncte în spatele liderei din Târgu-Mureş, dar la patru în faţa celor de la Dava Deva. "Este un turneu OK, până la urmă. Ne-am păstrat ecartul faţă de urmăritoarea Dava", a conchis managerul Cristi Vornicu.
Derbyurile se joacă la Târgu Mureş, peste trei săptămâni
Reveniţi acasă, jucătorii de la Izotec-Ceahlăul pregătesc, deja, următorul turneu al returului. Poate cel mai important în stabilirea clasamentului la vârf, la Ligii a II-a. Peste trei săptămâni, formaţia lui Gabi Bucur va susţine, la Târgu Mureş, examenul maturităţii pentru Liga 1. În faţa liderei de la City'us II şi a contracandidatei la promovarea directă, Dava Deva, pietrenii vor trebui să nu piardă locul doi.
| < Anterior | Următor > |
|---|








