Lideri în campionatul din B1, oficialii grupării pietrene de fotbal au ţinut să rămână la înălţime şi ieri, păstrând nu doar în curtea propriului club, tradiţia zilei de 8 Martie.
Prin cei opt reprezentanţi aleşi (şase jucători şi doi antrenori), echipa FC Ceahlăul a cadorisit cu buchete de flori, doamnele şi domnişoarele din oraş. "Din partea clubului Ceahlăul, vă dorim o primăvară frumoasă şi «La mulţi ani!»", a sunat mesajul transmis de antrenorii Costel Enache şi Radu Lefter. Pentru succesul respectivei acţiuni, cei doi reprezentanţi ai staffului tehnic au fost însoţiţi, în magazinul Winmarkt Petrodava, la parter şi etajul I, de şase jucători. Căpitanul Eugen Cebotaru, respectiv fundaşii Forminte, Viţelaru, Barna, Nohai şi Dumitraş au dat flori tuturor fetelor din jurul lor. Peste 100 de fire zambile, comandate special de conducerea FC Ceahlăul, au fost oferite, de jucători şi antrenori, reprezentantelor sexului frumos, întâlnite la ora prânzului în complexul comercial din centrul oraşului. În plus, beneficiind de intrare gratuită, sărbătoritele zilei de ieri sunt aşteptate şi vineri la întâlnirea cu echipa Ceahlăului. Jucătorii şi antrenorii le aşteaptă la reprezentaţia anunţată pe Borzoghean, în nocturnă, de la ora 19, contra celor de la FC Snagov. "Aşteptăm să ne susţineţi necondiţionat!", a fost completarea mesajului jucătorilor către doamnele şi domnişoarele din oraş.
| < Anterior | Următor > |
|---|








