Ştiinţa Bacău - LPS Piatra Neamţ 39 - 31 ( 22 - 15 )
Etapa cu numărul V din cadrul celui de-al doiela tur al Diviziei A de handbal masculin s-a derulat la finalul săptămânii precedente.
A fost ocazai cu care handbaliştii de la LPS Piatra-Neamţ au jucat pe terenul echipei Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău.
Deşi echipa noastră a cedat, jocul prestat de handbaliştii pietreni a fost bun, cu perioade lungi de timp în care şi-au dominat adversarii.
Trebuie spus că gazdele au aruncat în luptă şi câţiva jucători ce evoluează constant şi la formaţia din primul eşalon.
Este vorba despre fraţii Mihai şi Gabriel Bujor, Alexandru Tărâţă şi Ionuţ Ramba - toţi componenţi ai lotului naţional de tineret, dar şi de pivotul Dragoş Iancu - fost junior la LPS Piatra Neamţ şi fost component al lotului naţional de juniori.
Tehnicianul pietrean Răzvan Caba a folosit cu curaj tinerii jucători din lotul pietrean. Aceştia au evoluat cu dezinvoltură şi au pus în dese rânduri probleme adversarilor.
S-a remarcat iarăşi Leonard Acatrinei, jucător ce se află abia la vârsta juniorilor II. Deşi nu a marcat la Bacău, celălalt jucător de vârsta juniorilor II, Eduard Hosteanu, a luptat cu eficienţă în faza defensivă.
Aportul ofensiv al pietrenilor a fost repartizat astfel: Leonard Acatrinei - 7, Adrian Andrianu - 6, Cornel Grigorie - 5, Vlăduţ Drugă - 4, Alexandru Hîrţan - 3, Ionuţ Buştihan - 2, George Leuştean - 2 şi Dragoş Busuioc - 2.
În celelalte două meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: HC Vaslui - U Galaţi 26 - 22 şi U Bucovina II Suceava - CSM Focşani 36 - 29.
Lupta pentru calificarea la turneul de baraj continuă cu încrâncenare, echipele HC Vaslui, U Galaţi şi Poli Iaşi fiind angrenate în această dispută.
Meciul de la Bacău a fost arbitrat de Cirpian Agavriloaie şi Daniel Bura, ambii din Iaşi.
Handbaliştii de la LPS Piatra-Neamţ vor mai juca abia pe data de 2 aprilie, când în ultima rundă a celui de-al doilea tur vor primi vizita vrâncenilor de la CSM Focşani.
| < Anterior | Următor > |
|---|








