Ultimele stiri
Home Sport Fotbal - FC Ceahlăul / Simţindu-se discreditat de preşedintele Ceahlăului, "Magiun" contraatacă: "Iorgulescu este omul care mi-a furat munca şi meritele!"

Fotbal - FC Ceahlăul / Simţindu-se discreditat de preşedintele Ceahlăului, "Magiun" contraatacă: "Iorgulescu este omul care mi-a furat munca şi meritele!"

Email Imprimare PDF

În curtea liderei din B1, se pare că nu-i totul ca în Paradis. "Nu s-au bucurat mulţi de schimbările pe care le-am făcut, în această iarnă, la echipă. Înaintea meciului ăsta, toată lumea mă aştepta la cotitură!". Spusele preşedintelui executiv de la FC Ceahlăul, Vicenţiu Iorgulescu, după succesul reconfortant al echipei noastre în debutul returului din B1, i-au produs o stare de nemulţumire antrenorului Marin Barbu.

"De ce nu spune că a ţinut să mă schimbe de când a venit la club"

Fostul "principal" al Ceahlăului, în prezent aflat liber de contract acasă la Sfântu Gheorghe, a răbufnit la mijlocul acestei săptămâni. "Prin aceste declaraţii se vede clar că el a fost principalul artizan în debarcarea mea de la Ceahlăul. Sunt convins, din ce am auzit, că s-a plâns domnului Ştefan că nu pregătesc echipa tactic. Dar cu echipa asta, aşa cum era ea, «nepregătită tactic», am bătut la pas cele două rivale la promovare. Aveam 15-20 de pase la fiecare acţiune de posesie". "Magiun" susţine că după meciul pietrenilor la Tulcea, Iorgulescu încearcă să se dea drept o victimă, folosindu-se de realizările tehnicianului.

"Bate nişte apropouri, vizavi de schimbările din viaţa echipei, dar de ce nu spune că a ţinut să mă schimbe chiar din momentul în care a venit el la club. Cu el am intrat în nişte contre din momentul în care a vrut să facă pe nutriţionistul şi bucătarul, schimbând meniul echipei. La Ceahlăul, Iorgulescu a adus nou mozarella".

"Iorgulescu, în în fiecare zi «joacă» pe sârmă la Ceahlăul! Cu Ştefan nu-i uşor de lucrat"

Marin Barbu mai spune că s-a simţit discreditat de Vicenţiu Iorgulescu şi atunci când preşedintele anunţase că valoarea mai multor jucători ai Ceahlăului au crescut odată cu venirea sa la echipă.

"Poate o fi reuşit să crească randamentul băieţilor, stând pur şi simplu pe scaunul din birou. Dar dacă s-a fi întâmplat aşa, atunci noi, antrenorii, ce-am mai făcut bun şi de ce am mai venit la stadion? N-are cum să aibă cunoştinţe fotbalistice mai bune ca ale mele. Sunt de 20 de ani în sistem şi ştiu bine mentalitatea fotbalistului român. A mânca şi a se antrena modern, cum a tot spus că se întâmplă la Ceahlăul după venirea preparatorului fizic italian, e vrăjeală".

"Magiun" îl avertizează pe Vicenţiu Iorgulescu: "Să-şi vadă de treaba lui şi să nu uite că în fiecare zi «joacă» pe sârmă la Ceahlăul. Cu un patron ca Ştefan, nu-i chiar uşor de lucrat. Drept dovadă, oameni cu vechi state în fotbalul românesc, precum Dan Petrescu (n.n. "Fibră"), Sichitiu, Garabet şi Constantin «Suceavă» Gheorghe, n-au rezistat mult timp în club".

"Conduce o echipă la care n-are nici un merit"

Mai mult, Barbu ţine ca preşedintele Iorgulescu să nu-şi atribuie nici un merit pentru postura de moment a echipei: lideră în B1. Fostul "principal" susţine că laudele, pentru performanţa echipei în tur, trebuiesc acordate celor care dau bani în club, apoi jucătorilor şi antrenorilor. "Iorgulescu să o lase mai uşor cu profesionalismul de care se tot laudă. Conduce o echipă la care n-are nici un merit, nici măcar cât negru sub unghie".

"N-am dat niciodată din «casa» echipei, dar acum n-am putut suporta"

Deranjat, Barbu s-a simţit la spusele preşedintelui Ceahlăului, "mulţi nu s-au bucurat de schimbările din viaţa echipei".

"De parcă echipa ar fi fost până atunci pe ultimul loc, iar în două etape a ajuns să fie lideră. Dacă mai comentează mult şi bate apropouri aiurea, am să încep să spun şi eu mai multe. El, să încerce să vorbească mai puţin. Cu cât o face mai mult, cu atât are «viaţa» mai scurtă la Ceahlăul".

Marin Barbu n-ar fi vrut să iasă în presă, contrând afirmaţiile fostului colaborator din precedentul mandat pe Borzoghean. "Îmi pare rău că m-a făcut să vorbesc, acum. N-am fost omul care să dea, vreodată, ceva din «casa» echipei, în toate momentele după ce am plecat de la Ceahlăul. Mi-am strâns mâna cu şefii clubului şi ne-am despărţit prieteneşte. Dar când văd că Iorgulescu iese în presă discreditând munca mea şi atribuindu-şi merite aiurea, nu pot suporta".

"N-o să-l mai ţină frate-su, la infinit, «în braţe»!"

"Magiun" susţine că aducerea lui Vicenţiu Iorgulescu pe funcţia de preşedinte la FC Ceahlăul este urmarea dorinţei lui Gino Iorgulescu, fostul preşedinte de la FC Naţional. "N-o să-l mai ţină frate-su, la infinit, «în braţe»!"

Foştilor lui elevi, până cu puţin înatea începerii returului din B1, Marin Barbu ţine să le ureze baftă în continuarea parcursului spre Liga 1. "Magiun" are şi un sfat pentru noul "principal", Costel Enache. "Să antreneze echipa şi să alcătuiască primul «unsprezece» după cum crede el de cuviinţă. Numai aşa poate să-şi demonstreze şi să arate tuturor că este un antrenor de viitor. la victoriile echipei, îşi vor atrage alţii meritele. Dar la înfrângeri, primul cap care cade este al lui. Eu unul, niciodată nu m-am ferit să-mi spun părerile".

"O fi supărat că am bătut la Tulcea cu 4-1? Barbu e doar un suporter. Mă surprinde poziţia sa pentru că îl respect, ca şi întreaga mea familie"

În replică la spusele fostului "principal" Marin Barbu, Vicenţiu Iorgulescu n-a dorit să comenteze prea mult. Ieri, preşedintele executiv al clubului pietrean de fotbal a fost uimit de afirmaţiile lui "Magiun". "Nu l-am dat eu afară pe Barbu şi nu pot crede că dumnealui a spus aceste lucruri. O fi supărat că am bătut la Tulcea cu 4-1? Dar înainte de toate, nu ştiu în ce calitate vorbeşte domnul Barbu, acum. Unui chibiţ nu-i pot da replică. Ca suporter al Ceahlăului, Barbu poate spune orice. Dar acum nu are nici o calitate. Nu vreau să intru în conflict cu persoana lui. Mă surprinde poziţia sa pentru că îl respect, ca şi întreaga mea familie".

"M-am referit la contracandidatele din lupta promovării, când am spus că mulţi nu se bucură de schimbările echipei noastre"

Vicenţiu Iorgulescu nu încearcă să-i răspundă reacţiei lui Marin Barbu. "Sunt doar răutăţi ale dumnealui. Până la urmă, se pare că el este cel care se simte supărat de schimbările echipei, deşi eu n-am făcut referire la antrenorul Marin Barbu, la situaţia sa de moment ori la alţi oameni din clubul nostru. Când am spus că nu mulţi se bucură de schimbările făcute în echipă, m-am referit la adversarii noştri din ţară, la contracandidatele din lupta promovării".

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 138 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro