* cinci jocuri sunt anunţate duminică, în eşalonul patru nemţean * Energia Pângăraţi - Bradul Roznov este derbyul jocurilor din acest final de săptămână
Campionatul judeţean de fotbal, Liga a IV-a, îşi dispută la finele acestei săptămâni cele cinci partide rămase restante din 2010. În decembrie, aceste jocuri n-au mai putut fi desfăşurate datorită ninsorilor ce-au făcut imposibile terenurile de joc. S-au amânat atunci cinci meciuri, dar şi confruntările următoarei etape, cea cu numarul 17. Zimbrul Vânatori Neamţ - Victoria Horia 2-4 / Teiul Poiana Teiului - Biruinţa Gherăieşti 1-2 / Moldova Drăgăneşti - Energia Girov 1-10, au fost partidele care au apucat să se joace în finalul lui 2010.
"Nu mai amânăm nimic"
"Cel mai mult ne dorim ca vremea să ţină cu echipele, astfel încât meciurile să cunoască un rezultat final după timpul regulamentar de joc. Se vor juca oricum aceste partide restante, chiar dacă nu va ţine vremea cu noi nici acum. Competioarele şi-au făcut pregătirea, iar în plus, nici nu mai avem timp să amânăm pentru o dată ulterioară. Deja am fost nevoiţi să mutăm întrecerile din cadrul Cupei României, în luna iulie, după terminarea campionatului", a spus Ioan Costin Toma. În calitate de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal-Neamţ, acesta aşteaptă de la returul eşalonului patru fotbalistic nemţean "o creştere valorică sub aspectul calitativ, dar mai ales al interesului participanţilor. Vrem un climat cu sportivitate şi o atracţie, în acelaşi timp, pentru ". De la noua campioană judeţeană, şeful AJF şi-ar dori o confirmare a pretenţiilor acestia printr-o promovare realizată în meciul "baraj".
Duminică, de la ora 11, restanţele rundei a 17-a se vor disputa după programul:
Avântul Petricani - LPS Roman; arbitrii: Ionuţ Sârbu - Leonard Miron şi Iuliana Iosub. Observator: Nicolae Pruteanu;
Moldova Cordun - Siretul Adjudeni (teren Simioneşti): Dan Andronache - Constantin Ostachi şi Andrei Bordei. Obs: Traian Coman;
Ozana Timişeşti - Viitorul Podoleni (teren Dumbrava): Ionuţ Toma - Alexandru Ciofoaia şi Petru Ursache. obs: Ioan Topciu;
Energia Pângăraţi - Bradul Roznov (teren Stejaru): Andrei Militaru - Alin Hanganu şi Vasile Popovici. Obs: Nicolae Zaharia;
Speranţa Răuceşti - Voinţa Ion Creangă: Ciprian Dunăre - Mihai Liciu şi Ştefan Feştilă. Obs: Nicolae Băeşu.
| < Anterior | Următor > |
|---|








