Ultimele stiri
Home Sport Bogdan Sava, a patra oară campion judeţean de şah

Bogdan Sava, a patra oară campion judeţean de şah

Email Imprimare PDF

Trei şahişti romaşcani au participat în perioada 10-13 martie la campionatele judeţene de şah pentru seniori şi juniori. La secţiunea de seniori Bogdan Sava a ocupat locul I, cu 5.5 puncte din 7 posibile (4 victorii şi 3 remize) iar Călin Gălăţeanu, la numai 15 ani, s-a clasat al optulea cu 3 victorii, două remize şi două înfrângeri. La competiţia pentru copii sub 15 ani, Bogdan Crăciun s-a clasat pe locul 8 şi pe prima poziţie la clasamentul grupei de 12 ani, dar la distanţa de 3.5 puncte de primii doi clasaţi la "general".

Câştigătorul campionatului judeţean se declară mulţumit de câştigarea a patra oară a competiţiei şi la a două reuşită consecutivă. "Anul acesta a fost cel mai valoros campionat judeţean de seniori, de când particip la acesta. Au participat 22 de jucători legitimaţi în Bicaz, Piatra Neamţ, Iaşi, Bucureşti, Bacău, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Huşi şi Brăila, dintre care, din estimările mele iniţiale, cel puţin 6 aveau motiv rezonabil să pretindă titlul de campion judeţean sau altminteri măcar o clasare pe podium. Alţi 4-5 participanţi puteau de asemenea să se claseze pe podium, dacă aveau o formă excelentă. Remarc rezultatul lui Călin Gălăţeanu la primii doi şahişti pietreni, pe unul remizându-l într-o partidă în care a avut mereu avantaj şi pe celălalt învingându-l într-un final lung, pe tema zugzwang-ului. Îmi propusesem să joc bine, fără a viza un loc anume de la început dată fiind concurenţa redutabilă, doi pietreni, doi băcăuani şi un ieşean având cam aceleaşi şanse ca şi mine la premii. Am făcut remize cu cei clasaţi pe locurile 2-4, câştigând în rest, fiind singurul participant neînvins. Am pierdut însă cam un punct ELO (ratingul internaţional) pentru că două remize au fost cu jucători cu rating inferior, dar totodată am câştigat la favoriţii 2 şi 4 şi am concedat remiză la favoritul numărul 1 deoarece nu aveam energie să joc o poziţie solidă dar relativ pasivă, câştigată teoretic. Pe locul 2 s-a clasat un junior ieşean, Alexandru Stegariu, iar pe locul 3 maestrul legitimat la Râmnicu Vâlcea şi favoritul nr. 1, Aurelian Ciobanu. A fost un concurs viu disputat, rundă de rundă clasamentul fiind foarte strâns, la primele mese jucând şi Virgil Dumitrescu şi Costel Budur, cei mai puternici şahişti pietreni. Surpriza turneului poate fi catalogată clasarea unui outsider pe locul IV, e vorba de băcăuanul Alexandru Lupu, care a dat iama şi între favoriţi. Sunt bucuros că am câştigat Campionatul judeţean la fiecare participare personală, concursurile anterioare fiind în 2002, 2007 şi 2010. Recent am participat şi la Campionatul judeţului Vaslui, de care aparţin prin legitimarea la Realitatea Huşi, unde m-am clasat doar al doilea. Participarea la Campionatele judeţene vine după ce am jucat bine în luna februarie la Campionatul Naţional, unde m-am clasat pe locul 31."

Asupra următoarelor competiţii la care vor participa şahiştii romaşcani planează incertitudinile, singurul reper imediat fiind etapa judeţeană a Olimpiadei Sportului Şcolar din luna martie, unde Călin Gălăţeanu are şanse 50% să obţină calificarea la etapa naţională-licee iar Bogdan Crăciun are doar 20% şanse să treacă de cei mai valoroşi juniori pietreni (gimnaziu), conform aprecierilor coordonatorului Cercului de Şah din Roman, Bogdan Sava.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 192 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro