Echipa canotorilor pietreni de la LPS Piatra Neamţ şi CS Ceahlăul poate emite speranţe, în concursurile viitoare, la câştigarea medaliilor preţioase din concursurile interne.
Elevii antrenorului Valentin Gavril se pot lupta, de acum, cu rivalii de la celelalte cluburi ale ţării, cu tradiţie în canotaj. De săptămâna viitoare, canotorii pietreni se pot antrena, pe apă, în cea mai preţioasă ambarcaţiune a lor din perioada post decembristă: cea de patru vâsle, fără cârmaci.
Barca, marca Filippi a fost achiziţionată la jumătate de preţ. "Am reuşit acest fapt datorită, în primul rând, reclamei pe care a făcut-o sportul românesc în marile competiţii ale lumii, prin imaginea doamnelor Elisabeta Lipă şi Doina Melinte. În plus, trebuie să recunosc, a mai fost vorba şi de acceptul patronului firmei italiene Filippi, pentru achiziţionarea acestei bărci la jumătate de preţ", spune profesorul Valentin Gavril, directorul de la CS Ceahlăul.
Ambarcaţiunea, al cărei cost se ridică la suma de 10.000 euro, a fost achiziţionată de Federaţia Română de Canotaj, dar va fi utilizată de sportivii pietreni din baza de la Snagov.
Până să se bucure, în propriul "rastel" de întreg setul de bărci necesare în performanţă, canotorii de la CS Ceahlăul şi LPS Piatra Neamţ ar mai avea nevoie de trei ambarcaţiuni: 8^1 rame, 4 vâsle şi un "doi fără cârmaci".
| < Anterior | Următor > |
|---|








